Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 24 iulie 2012

in jur de 60% din job-uri nu sunt postate pe internet. Posturile vacante sunt ocupate promovand oameni din interior sau prin referrals provenite din networking. Nu o spun eu, ci cei mai priceputi decat mine. De aceea, ca sa iti gasesti un job nu e deloc usor daca nu ai un sistem de relatii destul de bine pus la punct. Fie ca referintele vin din partea vreunui fost coleg sau chiar a unui prieten care lucreaza deja la compania la care aplici, ele sunt un garant ca jobul cautat va fi mult mai usor de obtinut decat daca faci slalom de unul singur prin matele internetului, trezindu-te intr-un final nebagat de nimeni in seama. Pe de alta parte, faptul ca un punct in sistemul tau de networking iti face intrarea, nu inseamna ca ai obligatoriu si job-ul asigurat. Treci, la fel de frustrant, prin furcile caudine ale interviurilor, trezindu-te, la fel de bine, ca nu ai fost suficient de potrivit pentru ei. Ceea ce mi se pare incredibil e capacitatea acestor oameni de a nu-ti oferi nici cel mai mic indiciu, in timpul interviului, daca vei fi sau nu sunat pentru pasii urmatori. Mi s-a intamplat si mie, i s-a intamplat si lui Bobi. Eu inca astept raspuns, iar daca cineva ma intreaba acum cum m-am descurcat la interviu o sa ii raspund excelent. Daca cineva ma intreaba vei lua job-ul sau nu, voi raspunde habar n-am. Sunt atat de lipsiti de orice grimasa in timpul interviului incat pleci de acolo entuziasmat nevoie mare, cu un super zambet de satisfactie, condus catre usa de iesire de aceleasi zambete satisfacute, si in acelasi timp total pe dos. Habar n-ai ce e in mintea lor. Specific canadian. Dar totul se invata. Cu Bobi a fost la fel. Si el a avut mai multe interviuri ca sa obtina job-ul pe care il are acum. Mai multe interviuri pentru acelasi job. Dupa fiecare era la fel de confuz. Habar nu am cum se desfasoara lucrurile in tara in ceea ce priveste obtinerea unui job printr-un interviu pentru ca eu mi-am obtinut toate job-urile prin "relatii", la modul ca presa era un sistem inchis, functiona ca o casta, iar job-urile erau, practic, o pendulare dintr-o parte in alta. Aici e ciudat, simti, in situatia mea - ca sunt altii cu mai multa experienta si la ei altfel se pune problema - ca trebuie sa te dovedesti, sa te demonstrezi, sa scoti in evidenta tot ce ai si totusi sa lasi si de la tine. E interesanta perioada cautarilor, cu urcusuri si coborasuri pe graficul starilor prin care esti nevoit sa treci. Eu am noroc ca pot cauta in liniste, Bobi fiind deja "stabil". Desi, si in ceea ce priveste stabilitatea din acest punct de vedere, e o iluzie. In Canada, de orice poti fi sigur, dar mai putin de job. Astazi e, maine poate sa nu mai fie. (Dar a capatat experienta in domeniul sau, ceea ce nu e putin lucru. E deja la al treilea proiect in constructii si i s-a transmis ca ceea ce lucreaza acum va fi un punct forte si garantat pe resume mai tarziu. Dar nu va imaginati ca ii e usor. Chiar deloc. E un proiect mare despre futurismul caruia a tinut sa scrie si presa anglo-saxona. Cu atat mai bine pentru el.).
Dar sunt si cazuri mult mai disperate. Asa cum eram noi anul trecut, ca am trecut prin toate. Asta a insemnat pentru noi experienta canadiana, pe care, pe zi ce trece, o pricepem tot mai bine. Si simplul fapt de a cunoaste orasul face parte din sintagma, de restul nici nu mai vorbesc. De aceea, multi imigranti la inceput de drum, mai putin norocosi, dar multi - ca mai exista si din cei norocosi chiar din primele lor zile, nimic nu se desfasoara dupa retetar - sunt nevoiti sa lucreze si sa faca te miri ce ca sa o capete. Veti fi surprinsi cat de multi sunt cei care raman in stadiul acesta. Si singurul lucru pe care poti sa-l faci cand te intalnesti cu astfel de persoane este sa taci din gura. Acum, evident ca nu e numai mana soartei nefavorabile. Conteaza si de tine. Chiar si daca e vorba numai de 1%. Ca nimic nu pica din cer. Nu aici. Revenind putin, faptul ca te-ai prezentat la un interviu, doua, trei, pana nu ai un rapsuns concret, nu te poti opri din cautari. Ai fost ieri la interviu? Ce fain! Azi, iti iei o pauza de respiro, iar maine te apuci iar de cautat. Iar in restul timpului, cauti sa te deconectezi ba la o plimbare cu bicicleta, ba la ascultat valurile marii, la privit norii si asteptatul ploii. Dar numai tu stii ce-i in sufletul tau!

11 comentarii:

  1. Buna Francisca, sunt tot eu, Adina, prietena lu Renato, ti-am mai scris si mai demult. azi am terminat de citit tot blogul, sunt la zi :) felicitari, esti o persoana deosebita. si iti tin pumnii si eu si Renato sa-ti gasesti job, si va dorim sa aveti o supravietuire cat mai placuta acolo! poate mai facem un suc prin Drumul taberei cand ajungeti prin bucuresti( in asteptata vizita in romanica).
    Bafta multa in continuare!
    si keep writing, jur ca am citi blogul ca pe o carte de care nu te mai poti dezlipi- sa te gandeti serios la scris o carte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) multumesc, Adina. Ti-am zis si data trecuta ca atunci cand ajungem in Bucuresti ne vedem in Drumul Taberei, cum sa nu :). Mersi inca o data si bafta multa si voua! :)

      Ștergere
  2. Noua ne spunsesera unii de la o agentie de newcomers ca procentul de 'hidden jobs' ar fi cam de 80%, dar am impresia ca la job-urile publicate e cam ca la loterie. Era si o gluma pe tema asta. Cica un nou angajat e pus sa imparta CV-urile in 2 teancuri, asa cum imparti cartile de joc, unul in stanga, altul in dreapta. La sfarsit vine seful, ia un teanc si il arunca la cosul de gunoi. Socat, angajatul intreaba mirat de ce nu se uita pe ele. La care seful raspunde: "Noi nu avem nevoie de oameni fara noroc!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E posibil sa fie asa cum ai scris. Eu gasisem pe o foaie a YMCA cifra asta, dar, evident ca poate fi mai ridicata. Gluma o stiam. Cand am auzit-o prima data mi s-a parut pe cat de cinica pe atat de geniala :).

      Ștergere
  3. Si eu am avut aceeasi senzatie la interviuri aici, ca n-ai nici cea mai mica idee daca te-ai ridicat la asteptarile lor. In Romania stiam aproape mereu daca m-au placut sau nu, dar aici toti sunt asa de zambareti si totul e great si awesome, de chiar crezi ca ai fost cel mai bun si cand colo constati ca nu te suna, deci n-ai fost chiar atat de awesome cum credeai. Lavinia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuma, Lavinia, nici nu stiu cum e mai bine. Ca si sa se strambe recrutarul la aberatiile mele, cred c-as deveni foarte irascibila :)).

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Da' de unde...Am mancat si eu rahat cu tona :)))). Si nici acum nu-i mai oabla treaba, dar incerc sa o indrept, incetul cu incetul. Dar, una peste alta, indiferent de asta, important e sa ajungi sa fii impacat si multumit cu tine macar cat de cat, macar pana unde poti duce, ca restul prea putin conteaza, asa ca p...mea, ca sa te citez :).

      Ștergere
  5. Asta cu zambetul pe fata, am invatat-o si eu. In ultimele 3 luni cred ca am vazut cel putin 100 de intervievati daca nu chiar mai mult. Devine un automatism si la un moment dat ti se lipeste zambetul pe fata din momentul in care ai intrat in sala de sedinte.

    Eu un zambet fals, dar care da incredere intervievatului si il face sa se relaxeze. Acela e momentul in care, dupa cateva amabilitati si relaxari il auzi cum mai scoate niste porumbei pe gura referitor la experienta sa sau la ce are de gand sa faca pe pozitia pentru care il intervievezi. Si cu cat tii mai mult zambetul pe fata cu atat e mai relaxat si scoate prostii mai mari de cat el.

    Sunt sigur ca din interviuri cu mine, multi au plecat cu convingerea ca "they've nailed it" iar eu cand am ajuns la birou am aruncat cv-ul la cos pentru ca omul chiar nu se potrivea cu profilul de candidat pe care il cautam.

    Daca intervievatorul nu ti-ar zambi, nu cred ca ar fi mai bine, multi ar fi prea timorati sau ar avea probleme in a discuta niste aspecte daca cel de partea cealalata a baricadei nu schiteaza nici un zambet.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nu am zis ca ar fi mai bine daca nu ar fi asa :). Pentru mine, cel putin, nu ar fi ca eu la crispari servesc cu aceeasi moneda. Nu-i frumos, dar sanatos.
    Acum, apropo de ce spuneai cu prostiile spuse de cineva care ar creste proportional cu zambetul de pe fata celuilalt si de relaxarea din atmosfera, nu stiu ce sa zic, ca eu n-am fost niciodata pusa in astfel de situatii in Romania...dar, ideea unui intervievator e sa scoata din gura celor pe care-i macina cu intrebari cat mai multe prostii, sau dimpotriva?...Nu stiu, zic si eu, eu nici nu prea sunt f corporatista din fire :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Scopul intervievatorului este cel de a se asigura ca omul din fata lui e potrivit pentru jobul respectiv. Iar atunci cand "prinzi un porumbel" parca vrei sa prinzi cat mai multi sa te convingi ca cel din fata ta nu stie despre ce vorbeste.

    RăspundețiȘtergere