Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

luni, 16 iulie 2012

in prima zi

Ati vazut ce monstru am ridicat pe umeri? Sper ca dihania v-a sarit in ochi (Doamne, fereste!), nu mutra mea de porc de balta. C. mi-a zis ca ei i-a fost frica, mie nu :))). Da-l dracu' ca doar n-are colti. Si mai e si mort. Nu l-am prins eu, daca era asa, acum transmiteam din stufaris, ca ma tragea dupa el, nu ma am cu pescareala si mi se pare incredibil de boring sa stau cu ochii pe o undita, daca misca, daca nu. Eu ziceam ca ar fi rost de vreo socializare, sa mai vorbim, dar cica nu, ca speriem pestii, sa fim silentiosi. Varul e doctor la capitolul acesta, asa ca ii las lui cuvantul. Sau nu, ca speriem pestii...Cica si-a adus si "bombe" din Romania, luate de pe la Obor. Daca esti pescar de pasiune, Canada e locul perfect. Sunt rafturi intregi, la Canadian Tire, de exemplu, dar, mai ales in magazine specializate, cu ustensile pentru practicarea sportului. Iar permisul de pescuit tot la Canadian Tire se face si costa cam 30 de dolari pe an. Iar de restul, s-a ocupat natura. Oamenii la care am fost ieri ne-au sfatuit sa nu pescuim prin zona, ci, departe, in nord, dar poate se refereau la calitatea pestelui pentru mancare, ca, de altfel, sa te prosteti putin merge si pe-aproape. Ne-am vazut ieri cu oamenii care ne-au gazduit cateva zile cand am venit noi in Canada. Am poposit atunci la ei, ne-au pus la dispozitie un pat cald "intr-o lume noua, rece si straina", un ajutor care nu realizezi cat de mare poate sa fie, decat, poate, daca nu ai parte de el. Apoi, am fost aruncati in lume, direct in strada. Nu de ei :)), ci de noi, ca doar noi am plecat de acasa. Ati venit, descurcati-va. Nimeni, dar nimeni nu ti-e cu nimic dator, nici macar cu ajutorul pe care ti l-au dat la inceput. Si, pe care, totusi, ti l-au dat. Nu stiu de ce ma adresez la persoana a doua, din respect, ca doar nu pe voi v-au ajutat; despre mine e vorba, ma rog, despre noi, dar probabil mi-e prea greu sa ma apropii mai mult, asa ca avand posibilitati de eschiva, o si fac. Ok, ca la noi voiam sa ajung. Bobi ieri a fost vedeta, VIP in Vegas. El nu se arata, dar se simte :)). Nu ne mai vazusem de ceva vreme si lumea era incantata de faptul ca omul asta a reusit sa se puna pe un drum care ii place, care ii convine, intr-un timp foarte scurt. Nu se intampla mereu atat de repede. Chiar a avut noroc, dar sa stiti ca si l-a si facut. De multe ori m-am intrebat cat la suta din tot ce ni se intampla are drept cauza pe noi insine, si cat tine de "providenta"? Drumul, ca am tot povestit, n-a fost usor si nici acum nu este, dar macar exista. Acum, sa nu credeti ca a facut totul de unul singur, ca nu-i atata de egoist. Nu, l-am ajutat si eu. Macar ca l-am batut la cap si i-am suflat toata ziua in ceafa si tot a contat. Cine i-a pus intrebari de interviu si l-a ascultat cum raspunde militareste, evident, dandu-i si consiliere? Evident, eu. (Prima data nu voia, i se parea fake si ma privea chioras, dar cand a vazut cat de buna sunt, a tras el de mine). Ok, pentru ca el nu a plecat singur de acasa, asa cum eu nu am plecat singura de acasa, iar ceea ce a reusit Canada sa planteze in noi a fost ideea si sentimentul fata de ceea ce inseamna "familia". Ajutorul neconditionat, tacit si increzator in noi, ca si familie, nu in mine, nu in el. Trecand impreuna prin toate, ne-am suprapus pasii pentru ca orice obstacol sa fie mai usor de depasit. Si sa ai alaturi pe cineva care sa te aprobe si la ineptii, atunci cand ai nevoie, e mare lucru. In momentele mele de vorbit singura pe strada - si cu voce tare, in Canada orice e permis daca nu e interzis -, sau la miezul noptii, cand nu aveam somn - ca acum - de multe ori m-am gandit la asta. Ajungand ieri in Pickering, parcasem masina langa un container de gunoi si am avut un flash. Atunci, in prima zi de la aterizare, dupa ce ne-am trezit, imi aduc aminte ca am dat o perdea la o parte, urmaring niste gunoaieri la lucru. Era totul atat de nou, acel nou pe care acum il vizualizez atat de banal, dar nu era doar noul dat de un peisaj incantator vazut pentru prima data. Casa langa casa, cu peluza si masini mari...Am ajuns in America!!!! Nope. Era o acumulare de necunoscut. Un vid. O suspendare a noastra intr-un punct din care nu stiam ce o sa urmeze, dar fara vreo constientizare foarte clara, manifestata prin teama sau mai stiu eu ce, vizavi de ceea ce o sa urmeze. Si asta s-a intamplat si pentru ca eu, poate spre deosebire de altii, habar n-am, am trait foarte intens si cu o curiozitate infantila tot ce mi s-a intamplat aici, inca de la bun inceput. Ma rog, nu stiu daca a fost bun sau rau, a fost asa cum a fost. Parca ma priveam din exterior. Acum nu mai este asa. M-am mai calmat. Nu-i nimic deosebit, aveam doar impresia. Si ceea ce stiu sigur e ca dupa experienta canadeza, niciodata nu voi mai avea suprinderea aia ingenua fata de un loc nou, daca ar fi sa ajung vreodata in altul, in aceleasi conditii. Asta s-a schimbat radical. Ca nu era ca atunci cand intr-o statiune din Grecia ai fi dat perdeaua la o parte ca sa vezi portocalii in fruct. Nu. Era ceva ce ne implica pe noi altfel. Da, apoi a pus O. de-o shisha, narghileaua cu fum de mere, miros pe care si acum, cand il simt, il asociez instant cu buimaceala primelor zile. M-a durut ieri capul toata noaptea de la cat "aer" am putut sa trag in piept. Uite ca povestesc si stau acum si ma intreb eram oare prea infantila, prea rupta de realitate, la propriu, de simteam lucrurile in felul acela, uitandu-ma in spate chiar mi se pare incredibil, sau au fost si altii in situatia asta?...Destul de tineri fiind a fost poate, pentru noi, botezul maturizarii. O schimbare care se intampla strict acum, deci, traiesc un moment istoric (numai prostii vorbesc), in primii ani. Dupa, se va mai pierde din intensitate si nu se va mai simti. Chiar vorbeam cu o amica si acelasi lucru mi-l spunea. Ca primii doi, trei ani i-a simtit, pe ceilalti parca nici nu i-a trait. Eh, daca atunci cand am ajuns ii priveam pe oamenii acestia la care am fost ieri, ca am revenit, cu oarecare stangacie, acum exista intre noi o familiaritate data nu atat de faptul ca ne cunoastem mai bine, ca ne-am mai vazut, ci de faptul ca acum stiam cu totii despre ce vorbim, stateam cu totii la aceeasi masa (numa' io-n capu' la masa :). Diezel, in schimb, a ramas la fel. Buldogul. Da-te-n "puzda" ma-ti jos...O. nu-i roman, dar iata ce "frumos" vorbeste romaneste :). Am simtit chiar si un soi de caldura in privire vizavi de noi, poate se regaseau putin, prin noi, in trecutul lor...

Patul cald din prima seara, la oamenii de care tocmai va povesteam. Ce fata de "zburator" aveam. Acum e si mai rau. Intalnirea de duminica mi-a prilejuit un moment de aducere aminte a primei nopti, care a continuat o buna perioada apoi, in Canada. Atunci cred ca aveam la activ vreo 70 de ore de veghe. Nu mai stiu cine m-a pozat ca dormeam.

2 comentarii:

  1. Come on.... esti draguta :)Am crezut ca esti urata pt ca pana acum n-ai pus poze in care sa ti se vada clar fata, dar nu-i asa...
    Te urmaresc cu interes ! Keep on the good work !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) come on...nu-s urata, is chiar sexi :)), glumesc. despre prea putini oameni poti spune ca sunt prea urati ca sa-si arate fata :). nu am pus f multe poze cu fata ca nu despre asta era vb pana la urma :). dar, probabil, ca atunci cand citesti mai mult cate ceva prin nu stiu ce locuri suspecte de pe internet incepi sa devii curios si de persoana respectiva. mie, de exemplu, asa mi se intampla. si nu ca asta ar schimba cu ceva datele problemei, e doar o curiozitate omeneasca pana la urma :). o zi buna si mersi :). ca sa nu mai zic ca eu am devenit f curioasa si de oamenii care mai intra pe aici din cand in cand, dar asta e mai greu de depistat, si pana la urma, nici nu conteaza :)

      Ștergere