Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 25 aprilie 2012

pe aici...

Mi-am mai luat o grija de pe cap. Am rezolvat-o si cu incadrarea la colegiu, ca dintr-o mica greseala ajunsesem pe unde nu trebuia. Sunt foarte prompti la absolut orice apel, eu prefer email-ul, robotii si voice mail-urile lor aproape ca ma scot din minti, era si un film, Buried, cu o atmosfera claustrofobica, cu unul ingropat de viu care incerca sa dea telefoane de "help" si peste tot ii raspundeau mesageriile. Dincolo de asta, aici orice problema poate fi rezolvata imediat prin telefon, de la inregistrarea unei firme sau radierea ei pana la orice pe hot line :). Greseala fusese ca cei de la colegiu ma incadrasera ca pe unul care tocmai a terminat liceul in Ontario, si nu ca mature student, cum aplicasem, adica unul care nu a terminat liceul in Ontario si in niciun caz acum. Pe acest motiv imi si cerusera foaia matricola. Acum, rectificare. Nu-mi mai trebuie foaia matricola. Dupa ce, din Romania, a fost trimisa de doua ori. Nu-i bai, poate ma folosesc de ea in alte scopuri, desi pe hartie igienica n-am dat niciodata atatia bani. Dar, initial nu reuseam sa ma dumiresc daca mai e sau nu nevoie de foaie, primeam niste emailuri evazive, pana am pus piciorul in prag, cum ar veni politicos canadian nervos si am intrebat cu da sau nu. Oricum, daca nu intelegeam, acum poate eram eu de vina, ma duceam la intalnirea cu noii admisi si intrebam lumea de pe acolo. Ca organizeaza cina. Ca si pe la firme. Eu nu sunt mare fana astfel de intalniri, dar cand e musai, cu placere. Asa ca nu ma mai duc. Si am fost tot pentru admitere sa-mi iau si un certificat de prim ajutor. Doua zile. Mi-a zis Bob ca daca as vedea acum un om care lesina in 24, eu as cobori precipitata la prima. Cand vomita cineva imi vine si mie, ce-i drept, daramite sa fiu in situatia sa resuscitez pe careva?...Trainerul era paramedic, eu n-am fost pusa niciodata intr-o astfel de situatie, in mod real, dar, acum as sti macar ce sa spun alora de la 911. Oricum, din toti cei care participau la curs, nu venise niciunul de bunavoie. Adica sa fi fost unul cu spirit civic sau premeditar, sa-si fi zis ca tot e luni dimineata si ca oricum n-are altceva mai bun de facut si... Da' de unde? Ori lucrau ca asistenti medicali, ori cu copii, ori cu batrani, ori se pregateau pentru scoli care presupun lucrul cu astfel de categorii, toti eram trimisi sa-l facem. Interesant oricum, si nu e rau deloc sa ai habar de cum e cu primul ajutor ca stiu, niciodata nimic nu ni se poate intampla tocmai noua, dar azi, pe vreme de criza si cu sufletu-n colaps, nici de asta nu mai putem fi atat de siguri. Cursul s-a tinut in sala de sport a unei scoli de tip Montessori si m-am plimbat pe acolo sa vad si eu cum isi desfasoara copiii ziua intr-o institutie educationala de acest tip. Intr-o atmosfera relaxata in care fiecare imi parea ca facea cam ce-l taia capul. Doi mazgaleau cu pensulele si acrilic o chiuveta, langa o toaleta, o fetita cu ochelari statea pe scari si citea de pe niste foi A4, niste randuri highlight orange, altul cara o saltea in spate, desi marea masa era intr-o sala de clasa. M-a surprins ca era foarte liniste, banuiesc ca erau foarte implicati in ceea ce faceau. Mda, a fost o vreme tare urata de la inceputul saptamanii incoace, de pana mi-o venit autobuzul pe Pharmacy, m-o plouat ca pe curci, ma si enervasem, iar ca bivolita in statie, cu adidasii uzi si ochelarii aburiti, de i-am si azvarlit in sacosa, ca m-am dus cu perna dupa mine sa nu ma doara genunchii. Sper sa se lumineze de-acum incolo, ca am banuit bine, tot in mai vine primavara buna. Pana acum a fost totul in stand-by.

vineri, 20 aprilie 2012

diverse

Ce dreptate are Gilbert. In timp, ajungi un blazat. Adevarul e ca atunic cand ajungi pe aici, tare iti mai pare ca ai facut o treaba mare, iti zambeste totul, te emotioneaza, nu mai vezi bine in fata ochilor de entuziasm, dupa o vreme, dupa sufletul fiecaruia, ori le iei pe toate cum vin, adica lasi timpul sa-ti fie palos in batalia de care ti se si ia, unora rapid, ori, viceversa, te incrancenezi si increzi in propriile forte si nu te lasi. Ca vrei, si ca poti si ca la la la. Fiecare isi stie refrenul. Am fost azi la o plimbare la centru cu o amica, ne-am intalnit la Dundas, in square, in fata fantanilor arteziene, vizavi de Sears. Reperele i le dadeam prin telefon, dar nu ma uitam eu unde trebuie. OK. Ce sa facem, ce sa facem? Mergem sa mancam ceva? Nu, ca suntem la dieta. Am plecat la pas, am zis sa ne indepartam de omenet, ca nu ne place imbulzeala si mergeam, si mergeam, nici nu stiam pe unde si cum, cert e ca dupa doua ore, ca pe ceas, ne-am trezit in acelasi loc, cred ca ne-am invartit in cerc. Habar n-aveam pe unde ne duce gura. Ca mergea mai ceva ca picioarele. Ca noi trancaneam si povesteam, nu vedeam, nu auzeam, ba de cum ne regasim in noua noastra viata, ea de vreo doi ani in Canada, ba cum ne regaseam pe acasa, ba de bani, ba de joburi, ba de scoli, yeah, of course, immigrants stuff, ba de mai bine, ba de mai rau, de la un moment dat, cred ca la University eram, ne-au intrebat doua negrese nu stiu ce despre o strada si le-am zis ca noi ne-am pierdut, actually, asa ca nu stim. La metrou, o luam spre northbound, eu cobor inainte sa fac schimbul spre est. Cand imi aduc aminte ca eu n-am mai fost prin zona cam de vreo doua luni si ca nici nu preconizez sa mai vin rapid si ca, de fapt, eu am niste gift carduri mai vechi pe care nu le-am folosit si imi veni pe loc ca trebuie sa le dau la schimb ca sa-mi cresc nivelul de self-esteem. Si m-am intors la mall. Dar aici, hainele nu-s ieftine ca-n SUA, ce-i mai ieftin e si de unica folosinta, marfa de calitate indoielnica in Canada, ca starea de normalitate, asa ca mi-a parut ca am dat boii de la caruta, pe doua pungi ca Pacala. Are dreptate Gilbert. Bine zice. Nici pe blog nu-ti mai vine sa scrii cu vremea ca-ti pare ca le-ai zis atunci, atins de turmentare, pe toate. Inainte ca tot scriam numai prostii si tot curgea din taste, acum, mi-e ca si cum m-as afla iar in vorba. Dar mai e o chestie. In timp, iti devin si lucrurile mai serioase, sau incepi sa te iei mai mult in serios, de parca ai avea pe cine. E grav cand incep lucrurile a-ti mirosi a treburi serioase. Ai zi de zi senzatia ca nu stii pe unde sa mai scoti camasa. O bagi pe maneca. Am fost si miercuri la concert, la Snow Patrol, cu doi prieteni. La Massey Hall, ca n-am mai fost niciodata. Arata ca o sala de teatru din Bucuresti. Am intrat la 7 in sala si n-am mai iesit decat aproape de miezul noptii. Au cantat bine baietii, prea bine, el, Lightbody, cel putin, mi-a dat peste cap sistemul de referinte. Ma amuzau unele din sala, aceleasi fete de-si plimbau chilotii pe-afara, pe-un frig de le clampanea dantura, cum isi exprimau fanteziile lor de fane. Dar, vorba cuiva, copiii de pe-aici n-au nimic in capul ala. In rest, chiar bine. Numai bine!

miercuri, 18 aprilie 2012

distante.

Peluza asta din fata blocului, am vederea nu ca altii in fata autostrazii, ci la un parc de artari cu banci si veverite, face toata chiria. Mai ales in perioada aceasta, mi-o aduc aminte bine si de anul trecut, cand ies iarba si papadiile, iar artarii isi pocnesc frunzele intr-un verde contrast cu umbrele pe care le lasa in rand, ma umplu de energie dimineata. Lasa ca o sa le fac o poza cand vin de la biblioteca, sper sa le pot surprinde spiritul ca sa intelegeti la ce ma refer. Astia de la biblioteca au modificat sistemul de imprumut. Acum scanezi de unul singur codurile de bare, si nu stiu ce-am scanat ca-mi apare in cont ca n-am scanat nimic, dar sunt cu cartile acasa. Trebuie imediat sa merg sa-mi ridic Foamea norvegianului Hamsun, dar au program de deschidere diferit pe zile si trebuie sa astept sa mi se faca ora. Imi iau bicicleta de coarne pana acolo, nu ma sui pe ea, ca-i dealul abrupt in sus, si nu-mi fac fata pedalele. Pedalam la un moment dat pe acelasi traseu cu o chinezoaica si unde am cedat eu, a cedat si ea...Dar despre ce voiam eu sa scriu azi, ca tot imi veni in minte, dincolo de aceasta introducere fara capatai si legatura. Despre distante. Fizice si meta :). Pentru cei traitori pe aici, nu mai e nimic interesant, ca in timp, iti intra in sange, ca orice, dar pentru cei din Romania e o treaba. Cand eram eu mica, copil a nimanui prin Husi, cel mai lung drum, dar lung, de nu-l faceam decat o data la doua saptamani, cu cursa, avea vreo 6 kilometri. Dar era lung, si obositor. Ma duceam la bunica-mea. Cu curse din alea de tara, in care calatoreau femei cu broboade venite la oras sa-si cumpere paine alba, cu banii in batista. Ce? Nu asa era? Apoi mi s-au mai marit distantele, de cel mai lung drum pe care trebuia sa-l fac regulat era cel de la Husi la Bucuresti si inapoi. Aici...distantele sunt lungi, lungi....Distanta din punctul A in B, distanta de parcurs regulat, are zeci de kilometri pentru unii, sute pe zi, pentru altii. Exista si norocosi de-si au jobul la cativa pasi plimbare de casa, dar sunt cazuri mai rare. Are Bobi un coleg de era suprins Bob de el ca vine cu plapuma in masina. Si l-a intrebat intr-o zi unde ii e casa? Cica la Barrie, care e undeva la 100 de kilometri de Toronto, e la jumatatea drumului. Si asta, poate, e un caz mai special, dar nu-i nimic in dezordine sa faci zeci de kilometri naveta in fiecare zi ca sa ajungi pe aici la munca. Bobi a rulat vreo 6.000 de kilometri cu masina in numai 2 luni, in conditiile in care traseul i-a fost clasic canadian casa-job, job-casa, mai nimic pe langa. Acum e si aici o discutie. Kilometrii trebuie sa si merite rulajul. Mergi mult pentru ceva mai acatarii, nu pentru un job de 10 bacshi ca n-ai facut nicio afacere. Abia de scoti banii de benzina. Chiar anul trecut, cand mergeam teleleu si buni de fuga pe la diversi suspecti sa ne cautam joburi, lasand la o parte indianul care i-a cerut lui Bobi experienta canadiana sa lucre la benzinarie, daduse de un job la mama supararii, la un magazin, pe salariul minim. Si nu facea. Si cu masina personala, pe care nici n-o avea pe atunci, si cu benzina lui. Asa ca am incercat ca, la nivelul acesta, sa ne concentram mai local. Amicul nostru de peste granita are aceeasi problema. Locuieste intr-un oras mai mic, din anumite motive, si ar face un job mai departe, intr-un oras mare, care ar presupune naveta, daca ar avea pentru ce. Bob e destul de contrariat, ca de multe altele, pe langa, ca lui ii place in Canada si nu prea - timpul are efecte parsive pe aici (unii i-au sugerat ca tratamentul angoasei vine abia dupa cel putin prima vizita in Romania). In fine, zice ca zeci ca zeci, dar sute pe zi n-ar face nici in ruptul capului. Adevarul e ca si pentru mine ar fi un chin de neinchipuit sa fiu nevoita a-mi petrece ore intregi la volan. Daca e cu transportul in comun (cum sunt acum), aici, in plus, existand posibilitatea Go Train, e o bucurie, ca imi gasesc de treaba, dar cu ochii imobilizati in trafic chiar mi-ar fi foarte greu. Dar asta este North America. When in Rome do what the Romans do. Chiar citeam de curand o poveste interesanta a unui dentist indian ajuns in Halifax. Descrie el tot pasii acomodarii intr-o tara foarte diferita de cutumele si principiile cu care fusese obisnuit pana la emigrare si desi vedea totul, observa cum el, in sine, desi cu radacini altundeva, prindea ramuri si in noua tara, prin absorbtie, dar si prin renuntare la ceea ce fusese pana atunci. De exemplu, el nu manca acasa deloc carne, in niciun caz carne de vita. Dar a inceput cu peste, despre care isi spunea ca ar fi tot o buruiana, si a terminat prin a savura beef steak, cerandu-si inainte scuze parintilor lui morti recent. Romanul e scris cu o naturalete de nedescris despre oameni simpli, in viata lor. Ca in viata, in general, nu-i peste tot vorba de pocale si tacamuri de argint din care cei alesi isi degusta dimineata ambrozia...Cum statea el in primele zile pe marginea patului din basementul rudelor gazda si plangea, cateodata de ciuda, ca-l "invatau" verii cum se curata WC-ul. Interesant, oricum. Povesti. Acuma, ce sa zic. Intr-adevar nu poti uita totul din urma, nu de alta, dar nici nu te lasa, dar nici uitat locul unde ai ajuns. Modul acesta mi se pare cel mai rational si mai aproape de adevar. Nu cei care vor sa se uite total, devenind niste penibili snobi, dar nici cei care refuza total noul loc, continuand sa traiasca in el, ca tot penibili devin. Undeva la mijloc. Calea de mijloc intotdeauna cea mai buna.

luni, 16 aprilie 2012

de Pasti si altele

Ma doare capul, de la "Muskoka", vorba amicului la care am fost ieri sa ne petrecem de Paste. Muskoka a fost dulce, suc, energizanta, cu efecte secundare. Am fost la niste prieteni in Mississauga, la un BBQ, cu mici, pe o vreme care a incercat sa nu ne strice distractia. Ne-am dus cu Go Train, ca are si Bobi invidiile lui. Nu-i place sa se uite la altii cum ii golesc sticlele de bere. Si ploua mocaneste, adica mist, cand am plecat. Cu vecinii de la 3 si doua umbrele. Ne-au asteptat amicii sa ne transporte de la statie, am trecut pe la un LCBO, unde a cautat Bob ceva cantitate. Daca tot da banii, macar sa fie de 500, nu bere pentru old ladies. Cand invarteam la mici s-a oprit si ploaia, si-apoi a stat asa, in nori, de-am putut ramane si pe afara. Ne-am distrat. Si pe seama motanului meu, care incerca, la un moment dat, sa le explice despre "feelingul" respectuosului "domn inginer", dupa care el tanjeste si nimeni nu vrea sa-l inteleaga de ce. Cica e ca-n reclama de la MasterCard. Cati bani trebuie sa faca el acum, echivalentului unui "domn inginer" din tara, care e priceless. Cata apa trebuie sa curga pe Great Lakes ca el sa fie din nou cel fara dari de explicatii, "domn inginer", si nu Johnny, englezii ducand lipsa pronumelui de politete. Era atat de amuzant, statea cu berea in mana, pe care o pendula agitat, cat poate fi Bobi de agitat, el neavand aceasta directie, dintr-o parte in alta, tot incercand sa-si explice feelingul MasterCard. Fiind mai nou din categoria: iti pun 50.000 de dolari pe masa, ce faci cu ei? Daca nu e feeling...Pai...Asa si? Nu tot ala esti? "Domnu' inginer, you made my day". Si de-acum, cica i-or zice ei asa, ca sa se simta ca acasa :)).

Am fost si la biserica de Inviere, la romani. Doamne, iarta-ma ca-s pacatoasa, dar de alt an mai bine invii de-acasa. Am fost si eu sa vad cum e, ca nu m-am dus pana acum, m-am luminat si mi-a ajuns. La un moment dat, cand sparsese una candelele de pe scaun, si venise unul sa mature cioburile, am vrut sa ies afara sa fumez o tigara in curtea bisericii, dar m-am oprit la privirea crancena a lui Bobi, care mi-a sugerat sa stau dracului in banca mea. Eu imi pricep religia pe alte cai, si cand aud popi vorbind in dodii, despre chestiuni pe care par a nu le pricepe o iota, o las asa. Ii venise vecinei a merge la "washroom", o fi fiind vreuna pe aici..., cand vede "pisania" si ma intreba daca nu cumva e-acolo :))). No, ce sa zic, n-oi fi dusa prea mult pe la biserica, de vorbesc pacate, dar n-am nimic cu nimeni. Si acuma ma doare si capul.

Gata, v-am povestit Pastele, asa pe scurt ca n-am mai scris nimic de mult si mi-am iesit din ritm. Abia asteptam sa se termine cu toate acestea, sa ma adun la casa mea, si sa-mi vad din nou de ritmul meu, ca am tot fost prinsa cu diverse in ultima vreme, si pe la munca si cu stresul actelor de care va povesteam, ca nu numai cei de acasa au facut greseli, ci si cei de aici, putin, s-ar parea ca, de fapt, nu o sa-mi mai trebuiasca transcriptul buclucas pe care ei mi l-au cerut doar pentru ca file-ul meu fusese "downloaded" catre ei, vorba lor, un click mai jos, la o alta categorie, a secondary school students, iar eu intru la cei mature, care e alta poveste. Las' asa, macar sa se termine odata si bine. Nu mi-a mai stat capul pe umeri. Incerc acum sa ma reabilitez, sa-mi reintru pe fagas. Miercuri o sa ma distrez la concert, saptamana viitoare ma duc sa-mi iau un certificat de prim ajutor, doua zile la Crucea Rosie, ca-mi trebuie in prima tura de practica, costa si ala peste 100 de "bacshi", pe banii purtatorului, e trepidant, v-am spus. Aici viata nu sta-n loc. E pe repede inainte si-n vartej. Chiar vorbeam si cu oamenii la care am fost ieri, ei fiind vechi pe aici, peste 10 ani, si ne ziceau ca numai dupa cativa ani incepi sa nu mai numeri. Cred ca v-am mai spus ca lucrul acesta nu l-am crezut atunci cand eram in tara. Cand vorbeau unii de ani de zile proces de adaptare, ma uitam chioras, a necrezare, acuma le traiesc pe viu si spun si altora acelasi lucru. Si asta in conditiile in care culture shock la romanii ce vor sa emigreze azi nu e chiar atat de socant, ca venim din niste locuri care au adoptat in ultima vreme practicile vestice cat de cat si nu ne sunt multe prea straine. Dincolo de faptul ca, la inceput un strain te simti in fiecare zi. E o perioada "traumatizanta" pentru oricine, desi depinde, dar, in mare, asa cum citisem intr-o carte scrisa de Monica Rabe despre socul cultural, traiul intr-o tara straina e ca intrarea intr-un joc pe care nu l-ai jucat niciodata inainte, you'd never played before. Regulile nu au fost explicate, la inceput poate fi dificil de jucat, dar provocarea ramane jocul in sine, jocul de dragului jocului, fara a pierde prea mult. Cand spun a pierde prea mult nu ma refer la a pierde jocul, pentru ca nimeni, in aceasta situatie, nu-l pierde, ci a nu pierde din etape, a ramane cu ochii deschisi la orice se misca si se modifica in jur, tu insuti regasindu-te intr-o continua modificare. Acum nu va ganditi ca toata lumea aterizata aiurea sta sa se gandeasca la joc si joaca in procesul ei de adaptare, nu, dar e si asta un punct de vedere si de ce nu, de luat in seama. Apoi, traiul intr-o alta cultura da si masura intelegerii propriei culturi. Si nu exista una mai buna decat alta, doar o comparatie fara superlativ si foarte subiectiva. Si acum ca tot vorbeam de "feelinguri", feelingul de expatriat e diferit de la om la om. Am mai spus-o, stiu. Unii se pot acomoda cu el, altii nu. Si de aici, alegerile fiecaruia. Mersul inainte ca inainte era mai bine, darea inapoi, darea de seama cu varianta bagarea in ea si asa mai departe. Din ce am dedus eu, important e sa ramai ca o oaie neagra, sau verde, sau frez. Langa pasca cu orez :). Asta neinseamnad sa fii bezmetic, ci sa-ti vezi tu de ale tale, lasandu-i pe altii sa vada de-ale altora. Neexcluzandu-te din turma, ca tot oaie esti, dar avand culoarea ta. Si pe aici e complicat, o zicea si unul din amicii de ieri. Eu vorbesc acum la persoana a doua de parca as scrie ghiduri de buna practica, in realitate, incerc sa ma conving si pe mine ca asa e cel mai bine.

duminică, 8 aprilie 2012

de Pasti

In turnul meteo, vorbind cu ratele
Pe azi, am facut si eu 10 oua in culori, Bobi, doi cozonaci si Paste fericit si noua. Saptamana asta pentru mine, saptamana viitoare pentru el ca noi suntem un familion mixt. N-au pe aici sarbatorile grandoarea si intensitatea ce inseamnau ele pe acasa, dar doua oua tot tii sa le dai cap in cap ca romani suntem. A fost ca si cum ne-am trezit cu Pastele pe cap. A venit, repede dupa Craciun, intr-un long weekend, dupa Good Friday, a trecut vremea de parca n-am trait perioada dintre. Dintr-o angoasanta plictiseala care ma urmareste de ceva timp, am zis sa mergem azi la un "picnic". Eu cu Bobi si doua sandwish-uri in rucsac. Si trei oua. Doua ale lui si unul al meu. Mai aveam si eu vreo trei tigari intr-un pachet, el, o doza de Fanta, cu pai, si hai! Sa ne luam masa pe malul apei. Am mers vreo 70 de kilometri, de am ajuns in Milton, si apoi la Kelso, o arie de conservare, de are si partie de schi. Cum ne duceam, se incretea relieful, erau si cateva dealuri, georgrafia fiind, in regiune, ca in palma, in general. Am platit vreo 6 dolari de caciula la intrare, noi suntem acum pe buget de austeritate, ne-am facut contabilitate, noi centram, noi dam cu capul, mai taiem de la seminte, mai punem la pasta de dinti, ca imi vine acus foaia de inrolare si sa nu ma trezesc cu valiza nefacuta. Cata enervare si cu scoala asta!!! Ca si de aici m-au batut in cap numai nabadaile in ultima vreme, de n-am mai iesit din ele, am zis ca dracu sa ma ia, nimic nu mi-e ca lumea. O pun pe maica-mea sa-mi trimita foaia matricola, un rahat de fituica stampilata, atata am cerut. Cere-o la liceu, du-te la Vaslui de-o valideaza, trimite-o la posta. Ajunge in Canada. Minunat! Mi-am luat o piatra de pe inima. Da' de unde...Anii mei de studiu erau trecuti total de-a busilea, ca si cum eu as fi terminat liceul anul trecut si l-as fi inceput prin 2007, o nimica toata, doar ca atunci eu terminasem facultatea. Cei de la liceu nu prea cred ca mai stiu pe ce lume se afla, daca au stiut vreodata, ai mei n-au dat importanta, nu-i bai, reluam procedura. Si-apoi cica sa nu te dai cu curul de pamant. In fine, devieri de traseu. Cand am vazut am vrut sa ma arunc din masina, m-a calmat Bobi de am mototolit doar foaia, injurand natia care m-o facut si cea in care am venit, si am aruncat-o pe geam. Du-te dracu!
O vreme cam ciudata pe la noi. Cand credeam ca-i primavara timpurie si dau copacii in parg, abia de se chinuie artarii sa-si dezmorteasca bobocii. Parca vor, parca nu vor. Azi, pe lac, ca fiii ploii, ne-am asezat pe banca in fata lacului, cu ouale in mana, noi doi si trei rate. Doua se balaceau. Una se chiora la noi, cum stateam ca doi fraieri si ne batea vantul in freza. Nu era nimeni, umpluram noi pustietatea. Ba era soare, ba nu era, bancile de picnic, asezate unele peste altele ca scaunele dupa petrecere, nu asteptau pe nimeni, un fluture, vreo cateva papadii, zapada se topea de pe partie, telecabina balanganea in vant, era si un hurush de training, cica isi face si Bobi o partie din asta pe dealul Galatzului. Eu trageam sa ajungem pe plaja, el, nu, ca sa gasim masa de picnic, sa ne luam masa de Paste. Te-ai dilit de tot. Avem doua sandvish-uri cu salam in geanta.
...Saptamana trecuta am fost de am vizitat Zoo din Toronto ca nu reusiseram sa ajungem. Foarte faina. Mare, la vara ma mai duc. Nu atat sa vad animalele, cat sa zac prin iarba aia, pe sub copaci. Cica ar fi, ca intindere a doua din lume. E imensa, ce-i drept. Animalele sunt foarte bine ingrijite, elefantii mi s-au parut insa cam tristi, cred ca erau batrani, in rest, maimute mai inteligente decat mine, canguri, intr-un mediu creat potrivit pentru nevoile lor. Desi eu nu ma dau in vant dupa gradini zoologice, asta chiar m-a fascinat.
In rest, ma dau dupa rutina, intr-o lume sterila si lipsita de inima :). Sa ne auzim cu bine chiar si asa! :)

Kelso Lake