Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 29 aprilie 2011

bobinele de macrameu


Azi le-am modelat :)))). In cls. a IV-a eram cand am
facut prima data o spirala din atza
Unde dai si unde crapa...azi m-am dus dupa lapte si m-am intors cu doua bobine de macrame, una de lana si doua ace de crosetat, unul de 1,5 mm, celalalt de 7. Cand le-am vazut pe raft mi-am adus aminte ca si eu stiam mai demult sa fac flori din atza :). Am invatat de la doamna Pandelea, la lucru' manual. Aveam si degetar atunci. Stiam sa cos si fete de masa la gherghef, chiar daca eram jegoasa cu pix pe mana si lasam urmele mele unice pe panza alba. Atunci le faceam ca sa nu-mi stric media generala, dupa nu m-am mai gandit niciodata la asa ceva, azi am descoperit ca e bine ca atunci cand nu gasesti un prieten pe care sa il suni, sa pui muzica si incepi sa dai un crochet hook.

Ma duc sa-mi fac un semn de carte.

link.

Accesati acest link si priviti prima poza. Irlandezul de langa mine ma frustreaza ingrozitor :))). Am plecat cu el spre casa si ma durea gatul incercand sa ma uit in ochii lui :).

Chernobyl-Fukushima Candlelight Vigil

joi, 28 aprilie 2011

poze100

GO Train
Un pomisor crescut printre sinele de metrou...
Mi-am pierdut azi o buna bucata de vreme intr-un showroom sa vad interioare calduroase.
Pe mine numai dormitoarele ma pasioneaza :), spre deosebire de mama, care e fascinata de bucatarii :)

iarasi vantul.

Cand m-am trezit, ploua. De fapt, m-a trezit ploaia. Ploua torential ca de primavara si asa cum anuntasera prognozele, pe care canadienii, din ce observ eu, le gresesc cam des. M-am sculat din pat, am trantit la loc geamurile pe care le uitasem aseara deschise. Le-am inchis sa nu intre apa la lumanarile mirositoare pe care mi le tin nefolosite si nefolositoare pe pervaz, inca de cand am ajuns. Am adormit la loc si m-am trezit din nou, ca dupa cateva secunde, desi trecusera vreo doua ore, din cauza vantului. Ce vant, Doamne...mi-a spart paharele din balcon, mi-a rasturnat masa, iar dozele goale, puse deoparte pentru reciclat, sunt acum imprastiate peste tot. Vecinul de deasupra are o draperie la balcon, o carpa verde matasoasa ce-i atarna in partea de jos, betonata. Habar nu am ce rost i-o fi gasind. I-a adus-o vantul la mine si cand am iesit sa vad ce-i afara mi s-a lipit carpa de fata. Parca e un feon gigantic. A uscat asfaltul, flutura peste tot frunzele uscate ramase de asta toamna - oricum altele inca n-am vazut. Cica asta ar fi primavara in Canada. Au oprit si macaralele pe santier. Ca sa ies din casa trebuie sa-mi iau baston, sa stau inclinata ca sa creez contragreutate.

miercuri, 27 aprilie 2011

o prostie

Aceasta postare e o prostie. Nici nu stiu ce am vrut sa spun. M-am trezit scriind aiurea, dar voi nu va pierdeti vremea, treceti mai departe.

Dear,
Incerc sa gasesc cea mai potrivita formula pentru aceasta scrisoare pe care vreau sa mi-o trimit mie. Sunt atat de departe...M-am asezat in pat si-mi urmaresc pielita de la unghii si curba pe care o face cotul, firisoarele de par de pe mana si bratara de argint innegrita si tot mazgalesc de cateva minute bune perna, cu varful unui creion. Nu ma mai gandesc la nimic, ascult doar cum picura apa de la robinetul din baie si simt cum imi flutura cateva fire de par de la curentul din camera. Aud si radio-ul din bucatarie si inca incerc sa gasesc cea mai potrivita formula pentru aceasta scrisoare pe care vreau sa mi-o trimit. Sunt atat de departe...Mi-e sete. Am fumat o tigara pe balcon si am baut un ceai verde amar cu o felie de lamaie inca necoapta. Am plecat din balcon spre dormitor urmand traseul unor ganduri. Tocmai pusesem mana pe o carte de vizita a unei femei instructor, care te invata cum sa devii un om de succes. Ce ma poate invata ea pe mine? Nici macar nu ma cunoaste. As ajunge in biroul ei, ne-am da mana, ne-am zambi stingher la inceput, ne-am detasa pe parcurs si am deveni chiar prietene dupa ce i-as inmana banii aferenti primei sedinte. Mi-ar da formule fizice aplicabile in masa, cateva foi cu citate din mari coach-eri ai vietii, pe care le-as arunca alaturi de flyere cu promotii, hartii cu cuvinte englezesti traduse, pe care, poate, le-as mai gasi cand m-as muta. Si vor fi mai tarziu reciclate ca niste hartii scoase din uz.
Nici nu stiu ce mi-as putea scrie acum. Prea multe scrisori trimise aiurea. Le spui tuturor ca esti bine. Doar te ascunzi in bolul lor de cristal unde nu e loc de epave. Nu-ti permiti sa fii o masea stricata. Buna de nimic. Trebuie sa le fii util. La mestecat impreuna acelasi rahat. Nu te impacienta, e plina lumea de dentisti...
Sincer, stateam in pat si am venit la calculator cu gandul sa-mi scriu o scrisoare. Dar m-am blocat. Mi s-a ridicat termometrul la peste 74 si trebuie sa dau un restart. Sincerely sorry.

strazi necunoscute inca.

Cautam ieri o strada. Busy Street. Nicio strada nu e greu de gasit in Toronto. Ne e nevoie de spirit de orientare, doar de niste placute de semnalare a punctelor cardinale sau de cativa canadieni la indemana. Cand am ajuns aici, cineva mi-a explicat sistemul simplu de orientare, care chiar e simplu ca buna-ziua, dar pentru mine orasul era atunci o tara total necunoscuta, iar eu un punct din care nu ma voi misca niciodata. Sa va explic cat de canadieni sunt canadienii cand ii intrebi cum faci ca sa ajungi unde trebuie sa ajungi. Se opresc din mersul bicicletei, vin cu tine, nu te lasa pana nu se asigura ca ai inteles ruta. Fara exceptie. La un moment dat, mult mai la inceput, trebuia sa ajung fara intarziere intr-un loc. Mi s-a spus ca trebuie sa iau un street car. Acum nu stiu cum ma veti judeca, dar eu habar nu aveam ce-i ala. Credeam ca e o strada pe unde circula numai masini (mda). Iar eu nu aveam masina. Mi-a zis un sofer sa intru in Union Station si sa il iau de acolo. M-a bulversat total. O strada pentru masini intr-o statie de metrou...Am dedus ca ceva e puterd la mijloc si, recunosc, imi era cam nu stiu cum sa-mi dau in stamba ignoranta...dar daca stateam ca prostul in Union Station, printre monitoarele cu veniri-plecari GO Train, invartindu-ma ca o curca chioara si injurand de mama toata statia, riscam sa raman acolo toata ziua. Iar eu trebuie sa fiu la timp in cealalata parte a orasului. Asa ca am intrebat ce-i aia? Si am aflat. Era tramvaiul. Un fel de.

Stateam ieri in statie la Pape. Vine o doamna, se baga cu mine in vorba cum ca TTC-ul (RATB-ul lor) ar fi mutat statia din motive de lucrari. Ok, eu habar nu aveam. Ajunsesem pe acolo, si de aceasta data, indrumata de un sofer de autobuz. Aveam rutele catre Busy Street de pe Googlemaps, dar ca sa nu le ratez, stateam in picioare in autobuz. Ma uitam in stanga, in dreapta ca si cum as fi recunoscut ceva prin acele locuri prin care nu mai calcasem niciodata, cel putin in viata actuala. Singurul punct de recunoastere era numele statiei care aparea pe afisaj si care ar fi trebuit sa corespunda cu numele statiei de pe foaia mea. Dar, intr-adevar, asta nu trebuia sa ma tina in picioare, cum a tinut sa-mi atraga atentia doamna de la Pape. "Ia loc ca si eu cobor la Queen". La Queen, in intersectie, ea ma intreaba "incotro?". Pe Busy Street. "Busy Street...How do you spell it?"...Bi iu es uai. Trecea un biciclist si l-a oprit din mers sa-l intrebe, dupa ce si lui i-a speluit numele, daca stie: e la vest sau la est? Nu stia. Doamna a plecat, sugerandu-mi sa intreb oamenii locului. Stateam inca dezorientata in intersectie, nehotarata inca daca sa o iau, la plesneala, la vest sau la est...si aud cum ma striga si-mi face disperata cu mana, de la o departare suficienta incat sa nu-i mai zaresc bine alura, ca a gasit Busy Street. Era la est.

duminică, 24 aprilie 2011

de Paste.

Am sarbatorit si primul Paste in Canada, de data aceasta departe de familie. Pentru mine, Pastele a fost mereu prilej de reuniune familiala, mai ales dupa ce am plecat la Bucuresti. Aceasta reuniune familiala nu mi-a inlesnit insa niciodata si prilejul de a ma descurca singura de Sarbatori. Cu o zi, doua, inainte de Paste, faceam bagajul si...la Husi!!! Adio Bucuresti, ma duc acasa! Unde eram printesa. Ajungeam rar, fiu ratacitor, si in bucuria de a ne regasi, parintii treceau cu vederea faptul ca niciodata nu aveam chef sa pun mana pe nimic. Oaule inrosite, cozonacul crescut, iarba incoltita...Ce mai era de facut? Plecam la Inviere cu lumanarea in buzunar, de unde aterizam direct in discoteca sa ma cinstesc cu amicii, veniti si ei, care mai de care, ba de la Iasi, ba de la Galati, ba de la Constanta sau, ca mine, de la Capitala.
Dar m-a prins Pastele prin Canada, de una singura, cu mielul, branza si ridichile pe cap. Pentru ca fosti amici cu care sa ma cinstesc n-am mai avut, nu mi-a mai ramas decat sa ma pun pe treaba gospodara si sa-mi pregatesc, asa cum (n)-am invatat, masa pascala. Masa care nu miroase a cozonac sau miel, ci a bucurie, a familie, a prieteni. Bucuria cu care ar trebui sa ne umplem macar de Paste. Eu o simt. O simt pentru ca o inteleg. Anul acesta nu am mai fost impreuna, dar nu m-am intristat. M-am bucurat ca suntem. Bine.

Cristos a inviat!

Masa pregatita de mine

Ouale mele roz, vopsite greceste (cu vopsea de la greci)




Dupa o masa copioasa, o tura prin viorele

vineri, 22 aprilie 2011

Cozonac cu freza.

Dar are un guuuust si o aroooomaaaa
In 10 ore, pe ceas, am facut...un cozonac. Aceasta aratanie rupta in freza de alaturi. Sunt, de fapt, trei, ca Luca si Matei, dar decenta ma obliga ca pe ceilalti doi sa nu-i fac publici. Ca sa dospesc situatia si s-o ung cu ou, pe scara blocului meu, azi macar mirosea a Pashte romanesc, si nu a Peshte chinezesc. Lovit oblic sub centura.
Procesul de coacere a inrosit linia verde. Mama, in direct, dadea sfaturi, cantarind profund gramaje exacte..."dupa cum credeti si voi", eu scriam reteta la miligram atat de concentrata incat, la un moment dat, ajunsesem, ca Malaele, sa fac faina in cuibushor si nu cuibushorul in faina. Si tot transpiram aluatul de ne-au trecut pe noi sudorile. Cred ca daca ma punea cineva la dospit o faceam si pe asta. Chit ca explodam. Sau ma crapam fix ca frezatul meu. Asta o tras curent si o crapat de frig.
Cuvant cu cuvant
Si suciti pe deasupra
Si ca sa raspund tuturor celor care mi-au adresat azi insistent intrebarea: "Este prima data?"...Da, exact ca primul iubit si ca prima sarutare sub luna noua.

Observati aici niste cozonaci rumeniti, cu un fundal de pasca. Sunt ai Georgianei. Si pentru ea a fost tot prima data. Cand o prind prin Toronto, o sa dea socoteala pentru aceasta umileala.

Upgrade: din categoria parintii spun lucruri trasnite, in timp ce eu dormeam, mama a intrat pe aici stiind sigur ca isi va satisface curiozitatea. si mi-a lasat acest mesaj: "Trebuia sa-i faceti o masca din zahar pudra si arata la fix. A iesit mai crescut decat al meu si are si freza in ochi. Esti sigura ca e de la curent? Sau a tras vreo dusca inainte de a intra in cuptor ca sa prinda curaj? Aranjati-l cu zahar pudra ca ii schimbati fata si mai fa-i, apoi, o poza. Cozonac cu doua fete!" :)))))).

joi, 21 aprilie 2011

Ca_si_Ro

Acasa, la Husi, cu Tara
Am citit diverse forumuri ale unor oameni carora nu le place Canada. Unii dintre ei au plecat inapoi, acasa, si pe ei ii inteleg. Au venit, au vazut, s-au intors. Nimic de comentat. Eu nu-i inteleg insa pe cei care spun ca nu le place, dar, masochist, continua sa locuiasca aici. In Romania nu le-a placut de vreme ce au "indurat" atata sa ajunga pe continentul nord-american, in Canada pare-se nu le place, de asemenea. Ma gandesc ca Luna ar fi un spatiu suficient de tolerant care sa-i multumeasca, in sfarsit. Nu spun acum ca nu trebuie sa fii critic pentru ca neajunsuri cetatenesti se intampla peste tot, si in Romania, si in Canada. Dar nu mai mult...
Mie imi place Canada. Si n-am cunoscut nici macar o miime din tot ce e ea. Dar imi place si Romania, desi am lasat-o acasa. Perspectivele sunt diferite si se manifesta diferit. In Canada mi-am recuperat, cel putin pentru moment, bucatica de viitor care nu se mai prefigura acasa. Simteam organic ca aia era tot. Incepusem sa am un mod enervant de a vedea evolutia mea intr-un viitor care nu mai exista, in sensul ca "oricum pana la urma mor" - cam asta era filosofia. A fost ghinionul meu, am nimerit intr-un loc mai putin pliabil pe viziunea mea si de aici...plecarea. De ce sa nu-mi placa, pe de alta parte? Canada nu mi-a facut nimic. Nici bine, nici rau. M-a pus doar la niste grele incercari psihice. Atat. Tot grele psihic erau si incercarile de acasa, cu diferenta ca acolo eram ocnas, aici pot sa fiu eroul dintr-un basm sau pot sa nu fiu nimic, iar asta depinde numai de mine. Incercarile fara vreun sens intr-o finalitate oarecare sunt ca o luna de munca fara sa-ti primesti salariul. Dar poate ca aceasta bucatica de viitor regasita nu are nicio legatura cu tara in care am aterizat, poate ca schimbarea si iesirea dintr-o trista monotonie au fost mai importante. Poate ca regaseam totul si daca aterizam in Papua Noua Guinee. Daca acest motiv e dat la o parte, atunci spun ca-mi plac oamenii, nu toti, dar multi, aerul rarefiat din fata blocului si strazile mai goale, salariile pe merit si pretul alimentelor la stricta lor valoare, nu si alimentele insa, sistemul lor care, desi nu e perfect, se apropie de perfectiune...Apoi nu-mi place ca mai arunca si gunoaiele pe jos, insa...sunt 90 de natii laolalta. Nu-mi plac nici cafelele cu care umbla pe strazi zi de zi. Sunt ca cele de la McDonalds. Oribile de-ti paralizeaza limba. Pe de alta parte, in magazin, gasesc zeci de sortimente de cafea, aduse direct din Brazilia sau Columbia, si astfel nu-mi pasa de paharele lor fast-food, care nici macar nu pot fi reciclate. In ceea ce priveste cultura, multi asociaza North America si acest segment cu baba si mitraliera. Nu este asa. Canada promoveaza masiv cultura. Ma rog, poate n-or fi culti, dar sunt civilizati...Si inca ma intreb daca nu cumva exista o stransa legatura...
Acasa, la Husi, cu Rinty
Acasa, cu mama si sora-sa, adica matusa-mea
Si cu toate ca imi place Canada, mai resimt uneori acea senzatie claustrofobica pe care am mai tot descris-o pe aici. Nu ma cheama acasa nici parintii cu care vorbesc zi de zi, nici prietenii, ca s-au cernut, dar exista totusi un ecou. Un sentiment ca o bucurie pe care nu o poti impartasi. Probabil e vorba despre acel sindrom al strainatatii, pe care eu nu l-am cunoscut inainte, dar despre care am auzit fara sa-l pricep, si pe care nu mi-l pot explica nici acum. Pentru ca eu nu regret nimic si cu toate acestea mi-e un dor teribil uneori.

PS: Mama nu intelege deloc de ce aceasta expozitie online, dar daca tot imi citeste blogul, macar sa-si aduca aminte de ultima placinta pe care mi-a facut-o inainte de a-mi lua lumea in cap :).

marți, 19 aprilie 2011

pregatiri.

N-am glumit cu pacatoasa asta de cutie
Ma pregatesc sa plec cu grinpishii. Am o mica teroare ca va trebui sa car o cutie plina dupa mine si am facut o data febra musculara din cauza ei. Intre timp, ma ocupam de mici activitati de pierde vreme si am gasit aceasta "zicala" a lui Fitzgerald: "You may have to make notes for years. Put an idea down when you think of it. You may never recapture it quite as vividly the second time". Cum in ultima vreme mi-am trait vivid lenea si lipsa de chef, m-a inspirat putin americanul "generatiei pierdute" :). Eu ma pregatesc cu mare rigoare pentru Paste. Vreau sa fac cozonaci. N-am facut in viata mea, dar si s-o pun pe maica-mea sa-mi trimita unul la capatul Pamantului mi-e teama ca ajunge beton, de Inaltare. Cat de greu poate sa fie?!? Greul asta e un mit. Am indraznit printre straini sa fac si lucruri mai imposibile decat un rahat de cozonac (cu rahat evident). N-am gasit inca vopsea de oua. O fi pe la vreun magazin romanesc, daca nu, le dau cu oja. Macar doua sa incondeiez. Le intareste lacul de unghii, nu se mai sparg si le folosesc de mai multe ori. Glumesc. Aplic, mai bine, reteta bunica-mii ca tot am visat-o asta noapte. Ceapa, patrunjelul si strampul de doamna. Am cautat ieri si-un miel, dar am gasit din ala fatat anul trecut de Paste. Inghetat. O fi avand astia stane? Cum ma duceam eu cu taica-miu sa iau miel de Paste de la stana prin anii trecuti...Or fi avand si astia, dar cred ca ar fi trebuit sa-mi iau bilet de avion din timp sa nu ma coste prea mult pana la cea mai apropiata. Vremea sa fie buna ca Pastele va fi ca acasa! :). Eu si cu Bobi. Am dat ieri, impreuna, o raita prin magazine si am vazut, cum vedem de o luna incoace, imaginea comerciala a Pastelui. Iepuri in culori, pui de ciocolata, oua fondante, fete de perna cu iepurasul pe post de Mos Craciun. Am luat un iepure cu crema de cacao sa-l mancam pe drum inspre casa.
Ma asezasem, de fapt, la calculator sa scriu ceva despre facutul de prieteni prin Canada, asa cum vad situatia dupa mai multe luni, si nu cum o vedeam la inceput. Lucrurile se schimba. Una ziceam la inceput, altele gandesc si spun acum. Cine stie de ce-oi mai fi in stare pe parcurs...Dar las situatia pe data viitoare ca e pregnanta si nu o uit.

duminică, 17 aprilie 2011

good spirit :)

Tot weekendul am fost la Green Living Show, un soi de targ cum se organizeaza in Romania la Romexpo. Ca impresie generala, nu am fost extrem de impresionata. Chiar as putea spune ca in Bucuresti am vazut lucruri mult mai interesante decat aici. Ca organizare a fost bine, dar in ceea ce priveste tehnologiile cu care s-au prezentat canadienii la expozitie, nu m-au incantat peste masura. Prea putine lucruri de baza cu ar fi eoliene si panouri solare si mult prea multe prostioare de genul cosmetice organice. Noi insa am avut succes pentru ca am avut un banner imens pe care foarte multi oameni s-au aratat interesati sa-si puna semnatura in semn de solidaritate cu o organizatie care si-a castigat in ani un renume pe care il banuiam si pe care mi l-am confirmat pe deplin zilele acestea. Era suficient ca oamenii sa ne vada tricourile ca sa zambeasca, sa se opreasca sa stea de vorba cu noi. "Mergeti si vorbiti cu oamenii. Fiti prietenosi. Cand vor vedea ca sunteti de la Greenpeace veti fi priviti ca niste mici celebritati", ne-a spus coordonatoarea noastra si chiar asa a fost. Au fost si oameni care au refuzat sa ne semneze bannerul pe motiv ca nu sunt de acord cu noi, dar cei mai multi veneau din proprie initiativa, se asezau in genunchi si semnau bannerul asezat pe podea. La un moment dat se umpluse intratat incat nu mai era loc de un punct in plus. Am fost nevoiti sa aducem altul. "Good job!", "Good for you guys!", "Thank you for all what you're doing here!". Ne multumeau :). Astazi am fost lasata singura cu voluntarii. Am facut echipa buna ca doar suntem prieteni. Oricine si-ar dori sa lucreze cu oameni ca cei de la Greenpeace! Spiritul lor se regaseste in melodia de mai jos :)

joi, 14 aprilie 2011

ganduri la ganduri.

Eu m-am abonat pe Facebook la "Citate celebre" ca ma mai delectez cateodata, seara, cu gandurile altora si mi-am zis sa am niste ganduri la gramada. Nu le invat pe de rost :)), le trec putin prin filtrul meu. Azi dimineata aceste vorbe mi-au aparut pe wall: "Munca ta reprezinta o reflectie a valorilor tale sociale. Tu esti asa cum muncesti" Leigh Steinberg. Daca te afli sau nu in locul potrivit, asta vorbeste despre tine. Daca faci ceea ce-ti place sa faci, lucrurile pentru care te-ai nascut, asta vorbeste despre tine. Daca reusesti sa continui la nesfarsit sa faci ceea ce nu te caracterizeaza, asta vorbeste despre tine. Vorba mi-a atras atentia pentru ca a fost in concordanta cu niste ganduri personale recente. Am mai tot vorbit despre decizii bune de luat la inceput de drum. Ma gandeam la scoala. Atata vreme cat nu voi merge sa studiez, sa aprofundez, ceea ce ma pasioneaza, mai bine stau acasa. Nu pentru diploma o fac si nici pentru recunoastere sociala. Am experimentat situatiile anterior si nu mi-au adus nimic bun. Am ramas acelasi om flamand atata vreme cat diplomele nu-mi hraneau foamea mea. Si daca tot am ajuns in situatia de a face o schimbare, totul trebuie sa mearga catre raza cea mai luminoasa. Nu fac un U turn ca nu intorc spatele la tot ce-a fost ca sa ma intorc, pana la urma, de unde am plecat, trebuie doar sa virez in directia pe care mi-o cere sageata. Vorbeam cu prietena mea despre oameni impacati cu sine, despre cei care nu se uita in ograda altora, ci in propria ograda. Despre cei care isi fac ordine, care-si dau cu mandrie copacii cu var la trunchi, despre cei fericiti cu pomii lor fructiferi. Niciodata pomii altora nu vor fi mai frumosi decat ai lor, si nici fructele mai gustoase. Esti un om impacat cu sine atunci cand iti arunci ochii peste gard doar pentru a admira pomii celorlalti. Daca aceasta uitatura dupa gard e invidie inseamna ca n-ai invatat inca nimic. E o forma constructiva de egoism, dar si un semn de putere. Pe oamenii impacati cu sine nu-i poate nimeni dobori. Traiesc o viata intreaga cu fixatii si doar neindeplinirea lor i-ar putea pune la pamant. Dar aceleasi fixatii ii mana inainte, tot inainte. E simplu sa cazi prada deznadejdii in lumea asta ratata si plina de ratati. E totul o chestiune de indreptare a privirii insa. Pe de alta parte, mai degraba un ratat impacat cu sine decat un "castigator" frustrat pana in maduva oaselor de neimplinire. Primul va fi un egoist absolut inofensiv. De cel de-al doilea nu simt decat ca ar trebui sa ma feresc. Eh, nu-i nicio drama!!! 
update. Si o sa inchei cu niste vorbe in vant spuse perfect si colcaind de substanta. Acestea sunt colectate de mine in lungile drumuri pe metrou :). Ce pot sa fac si eu ca sa nu ma plictisesc calatorind atatea statii lungi ca zilele de post? Mi s-a luat sa ma tot uit atata la oameni sau sa numar in gand pana la 100 ca sa treaca timpul mai repede. Vorbele sunt bune si cine nu mai are rabdarea sa le citeasca nu stie ce pierde :):  "The human race is keen to learn about the lives of other people but lazy when it comes to correcting their own. Why do people demand to hear me what I am when they refuse to hear from you what they are? And when they hear me talking about myself, how do they know whether I am telling the truth, since no one knows what is going on in a person except the spirit of each individual which is within them?" always Augustine.

miercuri, 13 aprilie 2011

doar cateva poze.

Blogul meu nu devine un site foto ca nu ma pricep la facut poze, le pun totusi pe cele pe care le-am facut azi ca-s frumoase (cat de cat). In plus, o poza face cat o mie de cuvinte aiurite de-ale mele :). Am adaugat si cateva floricele la postarea anterioara ca-mi plac orasele infloritoare. Si ca sa ma laud ca a venit, in sfarsit, primavara si la mine :)

Aceasta e munca mea la stalp si trebuie apreciata

Semaforul face toti banii

Tenisii mei plouati
UPDATE: Mesaj primit de la Cri: "deci TENISHII, TENISHII .... doamne, tenishii tai ... te vad prin zapada cu ei, ii vad fleashca si vai de steaua lor, murdari dupa ce au fost hartanitzi nu stiu cat timp .... si acum ii vad din Canada... TENISHII" (din seria citate celebre:)))

Pavaj

luni, 11 aprilie 2011

pieces of...

Am fost intotdeauna atrasa de politica mica si nu de cea mare. De cea care guverneaza viata de la centru si nu de la periferie. Cea mica e feeling, cea mare e cu legi. Sunt suficienti cei care sa se ocupe de cea din urma. De aceea, mi-au placut intotdeauna povestile de tip short stories mai mult decat romanele. Si stiu ca as putea sa le scriu si eu odata...Sau macar sa le traiesc. Cred, banuiesc, ca nu am nevoie decat de un ochi cu suflet deschis la detaliu. In detaliu nu exista deprimare. Deprimarea e sfasietoare. E omeneasca, dar inumana. Si macar din punctul acesta de vedere prefer sa traiesc ca un animal. Mie imi place viata. In cele mai marunte elemente. Pentru ca e doar atat. Voi avea, mai tarziu, cat mai tarziu, tot timpul din lume sa ma plictisesc dincolo de gard.


















cafea.

Innebunesc atunci cand intru in incaperi in care miroase puternic a cafea. Asta e cafeaua mea.
Eu nu-mi pun si farfurie in fata dimineata, dar in poza e mai frumoasa asa :)

duminică, 10 aprilie 2011

funny tricou.

Ma duc sa-mi fac tricou :)))

nimicuri.

Ieri am facut briose, azi mi-am facut bezele :)))). Au forme
abstracte ca la asta nu ma pricep, dar sunt in degrade :)


M-am asezat in fata calcultorului cu gandul de a scrie nimicuri pe blogul meu. In ultimele zile nu am mai deschis site-ul prea des dintr-o mica lipsa de chef. Am unele perioade in care, desi imi ocup timpul doar cu dulci nimicuri, nu simt deschiderea sa notez nimic. Uneori mi se pare amuzant ca mi-am facut parca o datorie fata de acest site. Am investit destul de mult timp in el si, de patru luni de cand exista, rare au fost momentele in care nu mi-am facut datoria fata de el, fata de mine. Viata si-a intrat intr-un curs normal, obserb zilnic lucruri pe care le-as nota, dar imi zic in acelasi timp ca ele nu mai prezinta nici macar pentru mine interesul pe care il prezentau la inceput. Chiar azi am 5 luni canadiene. Ieri am fost cu voluntarii de la Greenpeace in St. Lawrence Market, printre oameni, sa promovam o campanie lansata, de curand, de organizatie. Pe la pranz, am fost sa-mi cumpar mere cu colegii si lumea parea amuzata si binevoitoare atunci cand observa inscriptia verde de pe tricourile noastre albastre. Am terminat cu jumatate de ora mai devreme pentru ca am epuizat in timp util toate flyerele disponibile. Pe un banner alb, oamenii isi puneau semnaturile prin care se solidarizau cu cauzele promovate de Greenpeace. Unii da, altii nu. Fiecare in functie de deschidere, dar si de interes. Unii in numele copiilor lor. Au fost oameni, chiar destui, care s-au oferit sa dea donatii catre organizatie, dar noi nu primeam donatii in strada. Incercam doar sa promovam o cauza, sa o facem cunoscuta. La nivel de constientizare, lumea stie ce e bine si ce nu pentru un mediu mai curat langa ei, dar in ceea ce priveste practica, nu mi s-a parut ca ar respecta cu strictete sau macar mai bine decat altii, regulile de conduita in acest domeniu. Eu am destul de multe cunostinte inca din tara, iar faptul ca am stiut sa le ambalez si intr-o forma frumoasa de exprimare, iata ca au fost receptivi si m-au acceptat in trupa lor. Pentru mine, avand o experienta mai putin tehnica, poate fi mai greu la inceput decat altora care, inginereste, se descurca mai bine. Cu o pregatire ca cea pe care o am, limba este constant cel mai mare impediment. Mai mult decat in cazul altora. Ca ajungi in Canada cu niste cunostinte de limba engleza este foarte bine, chiar salvator, dar de aici si pana la a concura, cel purin la inceput, cu vorbitorii nativi ai acestei limbi e cale lunga si uneori chinuitoare. Gramaticile de limba engleza sunt bune, perfecte, pline de ajutor, dar mama invataturii e afara, nu in carte. Acum eu nu-mi regret pregatirea pentru ca la tehnica nici nu ma pricep si nici nu e pentru mine. Asa ca nu-mi ramane decat sa ma obisnuiesc cu ce-i al meu si asa sa merg mai departe.

Daca las la o parte gandurile pe care le am si care cer rabdare, viata curge linistit aici, departe de stresul si deprimarea aferenta cu care ma obisnuisem in tara si pe care deja le vedeam ca fiind un mod de viata. Acum stresul e provocat mai mult de ce-i in interior decat de ce-i in exterior. Iar ce-i in interior poate fi daca nu domolit, macar amagit pentru o perioada. Incerc sa profit cat pot de timpul liber pe care il am. N-am vrut niciodata sa realizez ca si timpul liber trece atat de repede! Vorbeam cu Bobi si de primul popas in Romania. Pretul biletelor de avion e mare si ne gandeam ca deocamdata, indiferent de cati bani am dispune, mai bine i-am cheltui sa descoperim alte locuri, alte lumi. Dorul e mare, dar e si inaltator. Cand nu e foarte acut e frumos sa traiesti cu el. Odata domolit realizezi ca nu a fost, de fapt, nimic. Ma mai trezesc inca visandu-ma pe strazile din Bucuresti, dar realizez ca nu-i decat dulcea pojghita pe care o asaza dorul si timpul pe locurile si oamenii cu care am trait. De ce mi-e mai dor de Bucuresti decat de locurile natale? Pentru ca acolo am trait prin propriile decizii si ca, asa cum vorbeam si cu prietena mea, acolo m-am format. Asa se va intampla si cu locurile si oamenii de aici, daca viata ma va duce si prin alte parti. Si chiar daca nu ma va duce prin alte parti, ma va duce timpul, iar el are aceleasi efecte ca orice plecare in lume. Il lasi in urma, iar el te urmareste.

nice day.

Matisorii din St. Lawrence Market
Briosa mea
Mi-am petrecut ziua in centrul orasului, printre oameni de weekend. A fost o zi splendida, cu un vant usor, care-mi atingea insa destul de dureros gatul, la spate. Am impartit flyere in cadrul unei cauze green. Niciodata nu e prea tarziu. M-am lovit la cap de bratele pline cu matisor ale oamenilor de pe strada. Matisori. Nici nu stiam cum le spune in engleza. Pussy willow.

As mai scrie multe si voi reveni la postari mai lungi, poate chiar de maine, dar acum e trecut de miezul noptii, iar eu azi am facut briose si asta mi-a ocupat tot timpul :).