Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 31 martie 2011

amintiri c-o bicicleta.

Mi-am plimbat ieri bicicleta cu liftul - sus, jos, sus, jos; nu m-am plimbat cu ea prin lift ca era plin de vecini. Unul dintre ei m-a intrebat daca e "mountain bike". Nu, "bread bike", desi isi putea da si el seama daca era mai atent. Putin small talks nu strica, ce-i drept. Aveam doua paini de o parte si de alta a ghidonului. Nu mi-am permis sa ies cu ea decat prin parcul din fata blocului si nu mai departe de magazinul de paine. Pentru ca abia azi mi-am luat si casca. Atunci cand intra in vorba treburi cu viata e mai bine sa fim prevazatori ca nu se stie cand ajuta. Capul meu, ce-i drept, e cam tare de la sine, dar, macar de frica amenzii sa scap astfel.
Am fost sa iau paine de la arabi, aceiasi arabi de la care iau de cand am ajuns pe aici. Pana sa-mi fac cumparaturile, mi-am lasat bicicleta in fata magazinului, ca nu am nici sistem anti-furt. Nici casca, nici sistem, bine macar ca are pedale... Am lasat-o sa ma astepte in mijlocul trotuarului cu tot riscul de a mi-o lua cineva. M-am gandit ca si canadezii mai fura cateodata, cum si barbatii mai plang cateodata, vorba lui Bitman. Nu mi-a furat nimeni nimic pana acum, desi umblu peste tot cu buzunarele cracanate si portofelul la vedere si, sincer, mi-e mai teama de mine sa nu uit ceva pe undeva, decat ca cineva mi-ar fura...praful de pe toba. Eh, furturile in Canada sunt mai legale...asa ca-n capitalism. Si nu "atentante" la buzunarele goale. Revenind la oile sau la bicicletele noastre, mai jos, voi povesti despre un furt, de fapt, despre un furt si un copil prost. Un copil prost infiltrat demult in persoana mea. 

Exista si amintiri create. Amintiri pe care mintea le brodeaza dupa povestile parintilor, povesti care, cica, ti s-ar fi intamplat tie. Ei vorbesc mereu despre intamplari ce ti s-a petrecut la o varsta mult prea inapoi, atunci cand creierul tau inca nu functiona cu constiinta amintirii. Dar, in timp, mintea a creat imagini dupa spusele lor si, la un moment dat, ai inceput sa crezi ca acele imagini sunt, de fapt, amintirile tale, ca ele au existat acolo dintotdeauna. Asa a fost. Eu chiar imi aduc aminte cum s-a petrecut furtul. Imaginile mi se deruleaza in minte de parca totul s-a intamplat ieri, desi eram la varsta la care tata avea bicicleta, mult inainte de a avea motoreta si mult inainte de a avea masina. Adica demult, tare demult.
Era primavara. Eu, cu capul gol si parul negru, scurt, ciufulit de vant, intr-o pereche de pantaloni scurti, scormoneam, cu o creanga de copac, pamantul negru, umed de langa bloc, dincolo de gardul verde, cu grilaj din fier, in romburi. Gardul verde pe care, la acea varsta, il saream cu efort, dupa ce imi puneam un picior printre gaurile romboide ale grilajului de fier si cu ajutorul mainilor ma impingeam inainte, acelasi gard pe care acum il pasesc asa cum pasesc peste o bordura de trotuar. Tata isi sprijinea bicicleta de gard, iar dupa gard se vedeau tufe de cartofi, cu gandaci de Colorado, cartofi pe care vecinii si-i plantau, desi nu cred ca au adunat vreodata macar de-o tura de cartofi prajiti. Vecinul de la parter, "de sub noi", era gospodar. Punea cartofi, planta trandafiri roz si ingrijea de visin si de zarzar. Le dadea primavara cu var la trunchi. Zarzarul ale carui crengi imi ajungeau in balcon. Zarzarele caruia i le mancam de verzi. Niciodata nu i-am vazut fructele coapte. La fel cum nici visinele nu apucau niciodata sa se inroseasca. Le mancam de verzi pana ni se strepezeau dintii. A fost primul vecin pe care eu l-am vazut iesind in sicriu din scara blocului. Si singurul...Restul au iesit rand pe rand, dar si-au vazut de viata...Scormoneam in pamant, dupa rame, cu o creanga uscata de copac. Eram singura. Bicicleta era sprijinita de gard. A venit un barbat cu chelie, mai gras, s-a suit pe ea si a plecat. Nici nu s-a uitat la mine, desi eu il urmaream cu privirea si am continuat sa-l urmaresc cu privirea pana bicicleta a dat coltul...definitiv. Mi s-a parut dubios ca acel chel s-a suit pe bicicleta pe care numai tata obisnuia sa se suie. Dar, am continuat sa scormonesc in pamant dupa rame, sa ma uit din cand in cand in sus, la balcon. Am tot scormonit dupa rame. M-am ridicat apoi in picioare, mi-am sters mainile murdare de pamant de pantalonii scurti. Am sarit gardul, am intrat in scara si, urcand, am inceput sa numar una cate una cele 16 trepte care ma duceau la etajul 1. Am intrat in casa, m-am dus sa ma spal pe maini, m-am asezat la masa, langa tata. "Tata, un nene ti-a furat bicicleta!".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu