Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 30 decembrie 2010

LA MULTI ANI 2011!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

So little time and so little...
La fiecare sfarsit de an, oamenii isi fac planuri pentru anul urmator si si-l doresc mai bun, incearca sa nu-l regrete pe cel trecut si sa-l priveasca in ochi pe cel ce vine. E singurul lucru pe care il pot face atata vreme cat nu-l pot opri. Apoi, totul revine la normal, viata isi reaia cursul obisnuit, cu cafeaua de dimineata si frustrarea unei noi zile la fel, sau cu bucuria unei noi zile la fel, cu mersul agale pana la munca si tigara aprinsa la iesirea din metrou, cu capul plin de ganduri sau complet golit de ele, cu soneria de la telefon sau cu articole de ziare, cu pauza de masa, claxoane si semafoare, cu zile de nastere si sefi intotdeauna imbecili...Au fost cutremure in China si Haiti, dezastre aviatice cu presedinti omorati, inundatii in Romania si incendii de padure in California, nori toxici si depresiune economica...au trecut toate si vor veni altele. 

Pentru mine n-a fost un an plin sau gol, a fost un alt an si atat. Un an pe care l-am inceput intr-o redactie de ziar la Bucuresti si l-am terminat in fata unui calculator la 8.000 de kilometri de casa. A fost anul in care am ascultat laude corporatiste cu dosarul de emigrare in buzunar si anul in care am mers ca ziarist la grevele generale printre vizitele la ambasada Canadei. Anul in care, desi sindicalista din fire, mi-a fost sila de grevisti. Anul in care mi-a fost sila de romani, dar si anul in care mi-am iubit cel mai mult limba. Anul in care am inteles ca nimic nu-i mai de dorit decat o viata linistita...

A fost anul in care mi-am pierdut bunica, anul in care am lasat in urma, pentru totdeauna, oameni care nu conteaza si n-au contat niciodata, dar i-am pastrat aproape pe cei la care tin si alaturi de care voi fi oricat de departe m-as afla. Nu am parasit nimic, doar m-am mutat in alt loc, iar cu cine vorbeam in Romania cu orele la telefon, cu orele vorbesc si aici. A fost si anul in care am inteles ca poti renunta la tot dintr-o pocnitura de deget si ca viata va continua fara ezitare si dupa (am renuntat, de exemplu, la locul de munca printr-o semnatura si in urma unei decizii prompte luate in mijlocul unei zile proaste si totul a continuat ca inainte si pentru mine si pentru ei)...Desi framantarile erau mari si intrebarile multe, de deasupra nu se vad, nu se aud...Cand eram mica si mergeam la bunica-mea, curtea ei era imensa, in porumb nu era posibil sa te gaseasca cineva, iar merele erau intotdeauna prea sus ca sa le ajung. Acum, cand merg in aceeasi curte, totul e mic, aleile sunt prea inguste, iar marul, intre timp s-a si uscat. Pentru ca acum le privesc de deasupra. Nu e nicio metafora infantila aici, doar fizica...

Eu voi intra in 2011 cu 7 ore inaintea tuturor :). La ora 5 dupa-amiaza voi bea un pahar cu sampanie odata cu Romania. 

Va doresc tuturor un 2011 asa cum il vreti voi! Numai de bine tuturor romanilor, oriunde in lumea asta mica s-ar afla!

LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!! 








miercuri, 29 decembrie 2010

nimicuri...

"Niciodata raul nu se oprea sa cumpaneasca sau sa puna intrebari, niciodata nu-si devia cursul. Mereu inainte, inainte, plin si ferm. Si cand intorceam privirea indarat, spre mal, toti zgarie-norii care-l margineau imi apareau ca niste case de jucarie. Cat de efemere, de meschine, de vane si de arogante! In aceste grandioase morminte, femei si barbati isi croiau drum cu coatele, inauntru si afara, ucigandu-si sufletul pentru o paine, vanzandu-se, vanzandu-i si pe ceilalti, vanzandu-l chiar si pe Dumnezeu; iar noaptea talazuiau din nou, ca furnicile, se infundau in rigole, se varau sub pamant sau sontacaiau taras-grapis indarat spre case, pentru a se ingropa din nou, de asta data nu in morminte grandioase, ci ca prapaditii buimaci, sleiti, infranti ce erau, in bordeie si gauri de sobolani pe care le numeau "acasa". Peste zi, groapa istovirii si a sudorii lipsite de noima; noaptea, cimitirul copularii si al disperarii. Si aceste creaturi care au invatat cu atata zel sa alerge, sa cerseasca, sa se vanda pe ei si pe semenii lor, sa joace ca ursul, sa faca sluj ca niste pudeli dresati, renegandu-si intruna propria natura, tot ei, aceleasi creaturi vlaguite, uneori se frang, plang ca un izvor de jale, se tarasc ca serpii, scot vaiete de lighioane ranite". (Nexus, Henry Miller)


Am vazut aseara filmul asta claustrofobic. Mi-a placut foarte mult. Intre fragmentul de mai sus si trailer nu e nicio legatura. Au fost doar doua momente pe ziua de azi.

marți, 28 decembrie 2010

vecinu'


Am pe palier (palier, ca la spitalul de nebuni) un chitarist feroce. E foarte simpatic vecinu' ca are plete si concert in fiecare seara, iar in weekend e cu program prelungit - toata noaptea. Repertoriul e diferit, aseara insa m-a emotionat de-a dreptul. Chris de Burgh (melodia de mai sus). Cand se enerveaza isi aduce si prietenii de la bloc: tobosari, fluieratori and all staff.

Intr-o dimineata, chiar dupa ce m-am mutat la apartament, m-am trezit deodata pentru ca aveam impresia ca ploua foarte tare afara si ca in baie la mine se intampla ceva. Nu...era doar vecinu'. Canta de nu mai putea sub dush. Sub dusul lui, nu al meu :).

La Victoria Park, statia de metrou de langa bloc, ma incalzesc in fiecare seara cu muzica clasica, iar cand ajung acasa, vecinu' are grija sa ma antreneze pana transpir de emotie...

luni, 27 decembrie 2010

simplu...

In Canada, aproape orice produs cumparat poate fi returnat (daca nu prea-ti mai place sau din diverse alte motive) - in cazul simplelor electronice si electrocasnice intr-o luna, de exemplu. Depinde de la produs la produs. De Boxing Week noi nu am cumparat, ci am returnat. Am cumparat acum vreo doua saptamani un telefon fix si pentru ca de Craciun am primit unul mult mai bun de la un prieten, pe "cel vechi" l-am dus inapoi si ne-am luat banii pe el. Ca sa-l dai inapoi nu trebuie sa te inarmezi cu argumente pentru ca nu ti le va cere nimeni. "Do you want to return it?" "Yes". Si asta e tot. Fain, nu-i asa? Mai bine o punga de M&M's decat un telefon inutil in casa :).

O zi faina tuturor! In Romania e deja 8 dimineata. Dar eu abia plec la culcare! Ne vedem mai tarziu pe FB! :). Cand ma trezesc eu, voi deja plecati de la munca...

duminică, 26 decembrie 2010

sarmalele...

"Nothing is more memorable than a smell. Smells detonate softly in our memory like poignant land mines hidden under the weedy mass of years." - Diane Ackerman

Cand eram mica pastram sticlutele goale de la parfumuri pentru ca atunci cand le miroseam mintea mea colinda. Erau ca un album. Amintirile mele aveau miros. Mi-am adus aminte acest lucru azi, dupa ce am citit un articol in EVZ despre romanii care isi petrec sarbatorile in strainatate mancand sarmale si carnati. Articolul avea comentarii cum ca cei plecati doar sarmale au in cap si atat :). Si eu am mancat ieri sarmale, dar le-am mancat cu nasul. Nu de sarmale in sine ti-e dor, cat de mirosul mesei de Craciun de acasa si, pentru cei mai multi romani, masa de Craciun de acasa are miros de sarmale.

La fel si bradul - nu are mirosul Craciunului, ci mirosul Craciunului de acasa...Sunt o gramada de romani in Canada care taie aici porcul de Craciun. Pentru ca amintirile frumoase le iei cu tine si ce-a fost frumos merita retrait oricand, oriunde. 

Avizi dupa astfel de "retrairi" sunt, in general, romanii care au trait o buna bucata din viata lor in Romania, care s-au format in tara. Pe unii dintre acestia e greu sa-i mai scoti din ale lor. Pentru copiii nascuti in Romania, dar care au crescut si s-au format aici, Craciunul nu prea are miros romanesc. In cazul lor, cu cat trece timpul cu atat sticluta de parfum isi pierde din intensitate (si e normal sa fie asa). Ma intreb cum voi simti eu mirosul sarmalelor peste 20 de ani ca acum e extrem de ademenitor...
..........................

Imi plac parfumurile asa cum imi place muzica. Cand ascult Pasarea Colibri imi aduc aminte de Curtea berarilor, de prietenii cu care am baut o seara intreaga si de cerceii pe care ii purtam atunci. Cand ascult "Sunshine in the rain" imi aduc aminte de Cri si de escapa estivala la Eforie Sud. Cand ascult "Ploaia care va cadeaaaaa / Pacatele toate mi le va spala..." imi aduc aminte de Catiusha si de lalaielile din Club A. Cand ascult "The Earth song" imi aduc aminte de vremea buna de la "Adevarul" (atunci cand inca mai salvam planeta :)))), dar si de tristetea mea la moartea lui M. Jackson (pe care mi-am petrecut-o in bar) si asa mai departe...

De asemenea, folosesc parfumurile asa cum folosesc tastele de la calculator atunci cand imi caut fostii colegi de generala, fostii colegi de liceu, de facultate. Si ma bucur de ele exact ca atunci cand ii gasesc. Toate acestea sunt acum in sticluta mea cu parfum. E de esenta tare. Parca din ce in ce mai tare...
.........................

UPDATE: Azi in Canada a fost Boxing Day, una dintre cele mai aglomerate zile de shopping datorita/din cauza :) reducerilor foarte mari de preturi. Mii de oameni au dat buzna in magazine. Unii au asteptat o noapte intreaga sa se deschida...Are we all crazy or what?!?



sâmbătă, 25 decembrie 2010

omenie...

Am avut norocul sa cunoastem in Canada cei mai frumosi romani ever! Omenia nu are granita si am inteles ca inseamna sa nu uiti niciodata ce ai fost si de ce esti ce esti, ca inseamna sa fii constient ca toata viata esti pe marginea prapastiei si ca distanta de sus pana jos depinde de directia si puterea vantului.

Asa cum am mai scris si pe Facebook, am plecat din Romania numai cu hainele de pe noi si cativa bani de lapte in buzunar. Doi tineri, avand in spate experienta unei tari ravasite, dar plini de viata, cu certitudinea ca undeva e mai multa nevoie de energia noastra. Caci lumea asta, asa cum am mai scris, "e alcatuita din miliarde de centre si nicio periferie". Am ajuns aici si am cunoscut o familie de romani cum rar isi mai poate imagina cineva ca exista. Valoarea lor nu am masurat-o in ajutorul pe care ni l-au dat, ci in ajutorul pe care ni l-au dat atunci cand am avut nevoie de el. E o mare diferenta si tocmai aceasta diferenta da masura valorii. Oamenii sunt diferiti si raman astfel indiferent unde s-or duce, dar romanii pe care i-am intalnit aici fac cinste Romaniei asa cum niciodata in viata ei Udrea nu va putea face cu miliarde si miliarde de euro - mi-e sila si mi-e lehamite si simt ca n-are niciun rost si ca nu mai vreau sa scriu despre personajele acestea sinistre (gen Udrea sau dracu sa ii ia pe toti). Si nici nu o voi mai face. Blogul acesta, atat cat va fi, va fi numai despre Canada si despre lucrurile frumoase care au facut pentru mine Romania. Atat. Restul nu ma mai intereseaza. Acum sunt aici si asta e tot ce conteaza pentru mine.

Datorita acestor oameni, sarbatoarea Craciunului a fost pentru mine exact ceea ce trebuie sa insemne sarbatoarea Craciunului, dincolo de cadouri, brazi, cerbi si toata logistica. Sarbatoarea Craciunului mi-a dat incredere si m-a facut sa inteleg once and for all ca oamenii te fac om. Iar atunci cand voi mai uita (ca omul prins in viata de zi cu zi se ingramadeste in cuibul lui minuscul), imi voi aminti totusi de primul Craciun in Canada. A fost ca o mangaiere, dar si ca o palma in acelasi timp. O mangaiere care lasa urme rosii pe obraz.

Enjoy Happy Christmas!!!!!

White elephant gift exchange (a very popular game in North America - details on Wikipedia). 

Sa nu uitam ca de Craciun sarbatorim nasterea lui Isus (cel mai interesant personaj de secole)!

vineri, 24 decembrie 2010

Craciun fericit tuturor!

Un Craciun calduros va doresc tuturor, alaturi de oamenii dragi! Departarea de familia mea e mult mai grea de Craciun. Mi-e dor de ei si de prietenii mei!!!! 

http://www.youtube.com/watch?v=hVJfAAgiil8&feature=related

marți, 21 decembrie 2010

metroul...

Nici aici nu am scapat de mers jumatate de viata cu metroul. Cand eram la Bucuresti ma plangeam ca imi ia o ora sa ajung la munca. Acum imi ia si mai mult. Cand am mers prima data cu metroul imi cascam ametita urechile sa aud si sa inteleg numele statiilor (ca sa le pot tine minte). Acum stiu deja sa ma pozitionez strategic astfel incat sa-l prind rapid pe celalalt sau sa ies exact in fata usii de care am nevoie :). Exact ca la Bucuresti. De unele ticuri nu poti scapa o viata intreaga :). Imi place insa la nebunie in metrou. Ma face sa ma simt ca acasa. Oamenii dorm. Se uita unii la altii. Citesc (ziare sau carti). Stau in usa. Sau se uita instant pe geam atunci cand metroul mai iese din cand in cand la suprafata. Eu citesc carti pe care mi le iau de la biblioteca sau, cand sunt prea obosita, ma uit la oameni. Sunt cu totii atat de diferiti la infatisare...E ca un micro-glob pamantesc. De multe ori citesc in metrou chiar inainte de a merge intr-un loc unde trebuie sa vorbesc numai engleza. Imi obisnuiesc creierul sa faca mai usor tranzitia. E o strategie si asta :).

Orasul fiind foarte mare (e al patrulea ca marime din America de Nord), distantele intre un punct A si unul B sunt de multe ori extrem de lungi. Transportul in comun functioneaza foarte bine, dar e destul de scump. 120 de dolari un abonament lunar sau 3 dolari o singura calatorie. Si cu masina distantele pot fi o pacoste pentru ca in orele de varf este extrem de aglomerat. In rush hour pe highway e masina langa masina. Pe autostrada care trece prin Toronto circula in jur de 400.000 de masini pe ora...Se circula insa bine in aceste conditii.

Ieri m-a intrebat profesorul meu de engleza ce se intampla cu strazile din Romania, cand ninge foarte mult. Daca sunt curatate si cat de repede sunt curatate? I-am zis ca da, sunt si curatate, si curatate repede, doar ca de cele mai multe ori pe noi iarna ne ia prin surprindere si ne gaseste cam nepregatiti. Nu suntem niciodata foarte siguri daca vine sau nu :). Eu m-am intrebat cum de aici, dupa ce ninge, aleile din parcul din fata blocului sunt curatate imediat, de zici ca n-a dat fulg de nea. Intre timp am aflat si de ce: administratorii de blocuri au obligatia de a curata aleile de acces in maximum 24 de ore dupa ce se opreste ninsoarea. Cu zapada nu e de fiecare data foarte usor, mai ales pentru cei care stau la casa. De pe strazi, insa, e ridicata imediat si dat cu multa sare. Cateodata masinile sunt albe de la sarea de pe strazi si chiar strazile capata o nuanta ciudata de alb. In alta ordine de idei, saptamana trecuta a nins foarte mult in anumite parti din Ontario de s-au blocat unii in nameti cu masini, cu tot. Ce mi s-a parut interesant (lucru pe care l-am citit intr-un ziar), acei oameni blocati in zapezi au fost gazduiti in casele oamenilor din imprejurimi. Au fost primiti si tratati astfel incat sa se simta "ca intr-o familie". A fost chiar o deschidere de ziar care se numea "Ospitalitate. Marea familie canadiana". Imi pare rau ca nu am pastrat ziarul ca i-as fi facut o poza. Sincer vorbind, eu iau ziarul doar ca sa citesc anunturile de la mica publicitate, lucru pe care in Romania nu l-am facut niciodata :).

luni, 20 decembrie 2010

network...

In Canada it's not important just what you know, but who you know, or better who knows you... Nu e vorba de nepotism, cat de network. Cu cat cunosti mai multa lume si cu cat mai multa lume te stie (de bine), cu atat mai sigur. Si noroc, as adauga, noroc sa dai peste oamenii care trebuie.

Bafta!

duminică, 19 decembrie 2010

limba...

Am citit azi un comentariu despre folosirea limbii romane semnat de Andrei Plesu in Dilema Veche. http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/martirajul-limbii-romane-0

"If you talk to a man in a language he understands, that goes to his head. If you talk to him in his language, that goes to his heart". Nelson Mandela

Un articol venit ca o coincidenta in conditiile in care in ultimele zile m-am gandit foarte mult la limba romana ca la limba mea materna. E pentru prima data cand limba devine pentru mine un subiect de gandire. Limba romana e ca intoarcerea acasa. "Acasa" e locusorul intim in care te simti tu insuti, locul unde esti in siguranta, locul unde iti asterni capul pe perna, locul unde te dezbraci de reguli, de societate si unde redevii tu. O sa dau mai jos cateva exemple - momente prin care am trecut si care m-au facut sa inteleg ce inseamna limba materna pentru o fiinta umana - pentru a intelege de ce limba romana este "acasa". 

Cand eram in Romania am invatat limba engleza asa cum inveti sa folosesti un instrument trebuincios la un moment dat. Cand vorbeam acasa limba engleza gandeam in romana cum sa o vorbesc. Pentru cateva fractiuni de secunda in gand se realiza traducerea si din gura imi ieseau cuvintele in engleza. Cand am ajuns aici a trebuit sa scot instrumentul din traista si sa incep sa-l folosesc. La inceput stangaci, dar exact ca si cu un instrument, cu timpul capeti un automatism, dupa care incepi sa jonglezi cu el astfel incat sa-ti faci viata mai usoara. Limba romana insa nu e un instrument. Fara viata, rece si bun doar sa te folosesti de el. Limba romana e parte din tine. Chiar as vrea ca aceste cuvinte sa nu para patetice sau plangacioase, ci intelese ca atare! Sunt sigura ca cei care au trecut prin ce trec eu inteleg foarte bine ce vreau sa spun.

Mergeam la cursurile de engleza, unde stateam cam 6 ore pe zi. La inceput de zi capacitatea de concentare functiona la cote maxime si totul mergea struna. Pe parcursul zilei insa incepeam sa obosesc. Si in starea de oboseala, in timp ce vorbeam cu profesorul imi ieseau pur si simplu cuvinte romanesti din gura. Sunt convisa cu odata cu trecerea timpului nu va mai fi asa, ci trecerea de la o limba la alta se va face precum schimbarea unui switch, cum spunea o romanca de aici. Pana atunci insa, cand obosesti revii "acasa" sa te odinhnesti.

Dupa o zi intreaga de vorbit o limba straina (straina si daca nu va ramane straina va deveni cel mult "the second language") abia astepti sa vii acasa sa vorbesti romaneste. Intr-o multime de oameni straini, cand intr-un colt auzi romaneste, fata ti se lumineaza. Deja nu te mai simti ca un animal haituit. Cand vezi o mie de descreierati intr-un magazin imbulziti in jurul unei gramezi de manusi ieftine, nervos fiind, te apropii si zici tare "sa va ia naiba cu manusile voastre de rahat cu tot". Ei nu stiu regulile "casei" tale si nu au ce cauta in intimitatea ta. Asa se intampla cu orice limba materna. Vorbesc de romana pentru ca aceasta este limba mea. Si nu pun problema la modul cat de bine o stiu pe una, si cat pe cealalta (si cum simt lucrurile din aceasta perspectiva). Nu, e vorba strict de atasament. De asemenea, aici nu este vorba de preferinta sau placere: imi place sau nu-mi place limba romana - pentru ca e ca si cum mi-as pune problema daca-mi place sau nu-mi place firea mea...Despre engleza pot spune ca imi pace sau nu (da, imi place), ca e frumoasa sau nu. Romana nu o pot insa incorseta in astfel de calificative, atribute, adjective etc. Si da, copiii mei vor invata romaneste. Chiar daca pentru ei va fi "the second", pentru mine va fi "the one" (care nu inseamna doar prima). Nu-mi pot inchipui cum imi pot alinta copiii in engleza, si nu in romaneste, asa cum, intr-adevar, nu pot sa-mi inchipui cum imi pot dresa cainele in engleza, si nu in romaneste.

Am totusi abia o luna de cand sunt aici...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Voluntar la YMCA...(2)

Detalii (pt. Blondy - sigur i-ar placea :)): merg la doua departamente, dar la unul dintre ele e de vis, feeric: o camera privata plina cu femei la "dry sauna", "steam room" si "whirlpool"...mama, acolo sa tot stai zi si noapte. Eu, in camasa mea de voluntar, ma plimb, ma intretin cu femeile - care-s foarte simpatice - si ajut sa fie totul in regula: sa aiba doamnele lotiune de corp, sapunuri cu aromatherapy...:))). Multe sunt destul de in varsta, dar da, vin sa dea totul jos si sa se simta bine, sa se relaxeze...(asta spune multe!!!). Am fost 4 ore azi si innebuneam numai cand vedeam bazinul ala. + ca voluntar am acces la toate gratis :). Apropo de gratis, am trecut zilele acestea printr-o statie de metrou unde era un Mos Craciun care tot chema lumea la facut poze cu un polaroid. Dar nu se ducea nimeni. Se uitau la el, zambeau si treceau mai departe...pana a inceput sa tipe betzavul ala de Mos (ca mi se parea ca nu are toti boii acasa) ca e "free". Au inceput sa se imbulezeasca toti de nu-mi venea sa cred. Si nu erau copii :))))).

vineri, 17 decembrie 2010

Voluntar la YMCA...(1)

De azi sunt voluntar la YMCA. Voi merge cateva ore in fiecare zi. E un ajutor reciproc. Pentru ei e, poate, un ajutor infim, dar pentru mine e unul foarte mare: ma obisnuiesc cu mediul, ma obisnuiesc cu limba si, in plus, castig "experienta canadiana". Lipsa experientei canadiene e o problema cu care se confrunta cei mai multi imigranti, atunci cand ajung in Canada. Angajatorii cer obligatoriu experienta canadiana, dar tu ca nou-venit, evident, ca nu ai cum sa ai asa ceva. Ca sa capeti experienta canadiana trebuie sa te angajezi, dar ca sa te poti angaja ai nevoie de experienta canadiana. Un cerc vicios pe care il rezolv facand voluntariat pentru ca voluntariatul este recunoscut ca experienta canadiana si, in plus, e foarte atragator in CV. E de-a dreptul sclipitor in CV. Cu realizarea CV-urilor, cu interviurile si, in general, cu toata tevatura de angajare e o intreaga teorie. E o chestiune care, initial, mi-a intors ochii peste cap, dar mi-am dat seama ca va trebui, efectiv, sa o iau ca atare. Face parte din cultura lor si n-am ce sa zic mai mult. Bibliotecile, de exemplu, au rafturi intregi cu carti despre cum se realizeaza un "resume", iar diferite asociatii organizeaza "mock interview", un soi de simulare a unui interviu real. Usurel-usurel le invet pe toate...Odata ce mi s-a pus de duca inseamna ca mi-am asumat plecarea si cu bune, si cu (g)rele.

joi, 16 decembrie 2010

marți, 14 decembrie 2010

cutia postala...

Gata, s-a terminat. Am nevoie de o pauza, de-o cafea neagra si de-un pachet de tigari din Romania. Tocmai mi-am aplicat pe internet CV-ul la o firma. A durat 2 ore. Dupa ce am completat 5 milioane de campuri, a urmat sesiunea de intrebari contra-timp. Peste 100 de intrebari cu cel putin 5 variante de raspuns, aproximativ la fel. Le-am spus ca pot lucra sub presiune si cred ca au vrut sa-mi testeze capacitatea de anduranta. Era cat pe ce sa sparg ecranul calculatorului. Nu cred ca sunt eligibila. Sa trecem la urmatoarea aplicatie...daca ma supun iar unui asemenea test, diseara n-o sa mai pot scrie pe mirificul meu blog. Arunc calculatorul pe geam. Aaaa, ultima intrebare a interviului suna in felul urmator: ce faci cand ai o zi proasta? (?!?!?).
............................................................................................................................
In alta ordine de idei, azi mi-a venit si cartea de identitate si sunt foarte mandra de ea :).  Ce-mi convine mie de minune aici e ca orice solicitare facuta la institutiile de stat pentru eliberare de documente de orice tip se rezolva foarte simplu si usor. Mergi la ghiseu, faci o solicitare scurta, ei iti spun ca in maximum 5 zile lucratoare (sau 10 zile sau 10 ani) va veni hartia in posta si exact la momentul stabilit vine hartia in posta. Fara cozi, fara spagaraie, fara frisoane, fara rugaminti la ghiseu, fara sa oftezi, fara sa tusesti, fara sa stranuti, fara sa te scarpini ca poate, poate te-o baga si pe tine cineva in seama...tot ce-ti trebuie e o cutie postala. Atat. Pentru ei e o atitudine absolut normala, un comportament fair fata de platitorii de taxe. Normalitatea e insa relativa. Tine de nationalitate.


sâmbătă, 11 decembrie 2010

plan...

Mi-am facut planuri pentru duminica dupa-amiaza. Ma duc sa vad Lacul Ontario. Nu sunt la mare distanta de el, daca ma concentrez putin, ii pot auzi valurile. Pescarusii lui obisnuiesc sa vina in vizita la veveritele mele din fata blocului. Lacul Ontario este unul din Marile Lacuri, cinci la numar, din America de Nord. La nord are provincia canadiana Ontario, iar la sud, Peninsula Niagara si statul american New York. Am auzit ca are o plaja...ma duc sa sondez terenul...pentru la vara :). Nu am reusit sa ajung la el pana acum pentru ca am avut tot timpul alt traseu. L-am zarit o singura data, dar era noaptea tarziu si pentru ca era foarte frig voiam sa ajung cat mai repede acasa.

Stiti foarte bine cum e...cand vizitezi un oras vrei sa vezi totul, stii ca esti in trecere si iti incarci bateriile - si pe ale tale, si pe ale aparatului de fotografiat - pentru ca nu vrei sa pierzi nimic. Cand stii insa ca vei locui acolo nu mai e nicio graba. Iti spui mereu ca vei avea timp sa le vezi pe toate. Iar cand ajungi sa le vezi te obisnuiesti atat de mult cu ele incat nu mai e nimic de tras in poza...Imi aduc aminte, cand a venit pentru prima data in Bucuresti sotia fratelui meu (care e din Calabria, Italia) voia sa vada "Casa Poporului", voia sa-i faca poze ca sa aiba ce arata si cu ce se lauda prietenilor ei. Eu nu am avut niciodata dorinta de a fotografia "Casa Poporului", nu pentru ca nu e o constructie fabuloasa, ci pentru ca eram prea obisnuita cu ea. Treceam pe langa in fiecare zi...Era parte din decorul de zi cu zi. Eh, asa suntem noi, nu deschidem niciodata ochii pentru ce avem in jurul nostru, cum ar zice-un moralist :). Vrem sa vedem altele si altele, cele din jur ne plictisesc :).

Pe de alta parte, Toronto e un oras explorabil. Astept insa sa se mai incalzeasca putin ca s-o iau la pas. Aici, nu temperaturile sunt problema, ci vantul. Bate cateodata un vant de zici ca-i crivatul de la rusi. De aceea, prefer sa stau in casa, ca am eu timp sa le vad pe toate :)

de pe strada...






vineri, 10 decembrie 2010

locuri, oameni...


Pentru cei mai multi insa, viata nu se traieste doar idilic. Realitatea e REALA (scuzati formularea), e RECE, e DURA si uneori o simtim cum doare. In minte, prin paginile unei carti frumoase, prin notele unei melodii sublime traim idilic. Ne contopim, ne ridicam, zburam, plutim...e ca intrarea in lumea nevazuta de dupa o oglinda fermecata. In realitate insa ne intoarcem, nu poti trai total in afara ei (sau cei mai multi dintre noi nu pot...), iar realitatea inseamna copii care cer de mancare, copii care trebuie dusi la scoala, oameni batrani care nu au bani de medicamente, bolnavi care mor in spitale, profesori in greva foamei, tineri educati, dar fara perspectiva - v-am spus ca e necioplita, ca e grosolana. Si mie imi plac locurile romanesti mentionate in articolul domnului Paraschivescu, si eu ador o gramada de oameni de acolo, si mie imi place sa citesc din autori romani, si mie imi place sa aud romaneste in jurul meu, dar am plecat pentru ca realitatea ma apasa prea mult pe spate. Acum pot trai in minte o Romanie idilica si, in acelasi timp, o realitate mai putin convarsitoare. Degeaba exista locuri minunate daca oamenii sunt prea tristi pentru a se bucura de ele...
Si tare mi-e teama ca pe acei copii pe care ii numeste in articol nu-i va ajuta nimeni pentru ca aproape nimanui nu-i pasa, pentru ca vor fi educati in acelasi sistem caruia nu-i pasa. In aceeasi ordine de idei, pot fi condamnati acei studenti de la medicina care au ales sa urmeze aceasta facultate doar pentru ca astfel le va fi mult mai usor sa plece?...

Oamenii care pleaca din tara sunt oameni fara speranta pentru ei insisi, nu sunt oameni lasi, asa cum se sugereaza in articol. Pentru unii dintre ei, plecarea nu e o fuga, e un refugiu. Cum pot fi numiti lasi cei care cauta un cuib mai bun pentru copiii lor, departe de locul unde s-au nascut si au crescut? Iar cand ei vorbesc despre Romania in termeni mai putin laudativi nu inseamna ca o terfelesc, ci o prezinta REALA, asa cum e. Nu am opiu pe gene si judec in functie de ceea ce vad.

joi, 9 decembrie 2010

de la balcon...

Cateva poze facute din balcon :). Orasul nu e linistit ca-n pozele astea, dimineata devreme sau seara tarziu il poti prinde insa si asa.









Nu e din balcon, dar e dimineata devreme
Noaptea in downtown

miercuri, 8 decembrie 2010

"Wild" Romania...

"Hard skills" si "soft skills" deopotriva cer angajatorii canadieni, adica trebuie sa stii bine meserie intr-un anumit domeniu (si doar intr-unul, nu vrea nimeni sa fii bun la toate) si sa stii sa te porti cu ceilalti. "Sa stii sa te porti cu ceilalti", adica nu esti sef doar pentru ca ai "bojocii" mai neafumati si poti urla sa se-auda de pe Luna. Esti sef pentru ca stii foarte bine ce ai de facut si stii, in acelasi timp, sa faci echipa, sa-i vezi "pe cei de sub tine" ca pe membrele fara de care nu se poate. "Soft skills" fac diferenta la angajare. Daca zambesti, daca esti agreabil, daca poti sa critici fara sa jignesti..."you got the job". Par simulacre pretioase, dar cine nu prefera o functionara zambareata in locul uneia sictirite si obosite, pe care nici cafeaua pe care o bea in nesimtire in fata ta nu reuseste s-o trezeasca? Cine nu prefera un sofer de autobuz care, noapte fiind, te duce pana cat mai aproape de casa in locul unuia care iti tranteste usile in nas doar ca sa-ti arate "who's the boss"?

Revenind la ce spuneam mai sus, am avut in Romania "sefi" care lucrau precum fusul orar. Imi dadeau ceasul peste cap de nu-mi mai reveneam o saptamana. Cand imi spuneau ca nu e bine, nu-mi explicau si de ce, iar faptul ca nici ei habar n-aveau de ce nu era o scuza. In plus...divide et impera, pe ce puneau ei mana, isi baga si dracul coada... Am avut, pe de alta parte, si sefi de mare valoare, profesionala si umana, iar acestia mi-au ramas prieteni. Acestora din urma le multumesc. Pe primii insa ii ador. Pentru ca ei mi-au deschis ochii si m-au determinat sa iau cea mai buna decizie. Adica sa plec.

Am auzit, am citit ca unora le place Romania pentru ca e o tara salbatica, ca traiul acolo e ca sportul extrem, extra-adrenalina...Daca ar fi salbatica in sensul de "wild" (ca o femeie) as iubi-o, dar s-a salbaticit in sensul de "kitsch".

Santa stops here...

M-a intrebat un amic cum se pregatesc aici oamenii de Craciun? Am pus niste poze cu bradul impodobit din scara blocului. Oamenii au aranjat casa scarii de sarbatoare sa se bucure Mos Craciun ca-i asteptat cum se cuvine. 



Magazinele sunt full de Mos Craciuni, reni, camile, tot ce vreti. Am vazut ieri atza groasa de impletit, verde si rosie si cu fir argintiu, pentru facut fulare, manusi, caciuli, special pentru ziua Craciunului. Nu ma intrebati daca mai au timp sa le faca, va spun sigur ca au avut destul pana acum pentru ca magazinele au raioane speciale inca de la inceputul lunii trecute. Cand am venit la inceputul lui noiembrie, am vazut brazi impodobiti in case si tot felul de coronite pe la usi si geamuri. L-am intrebat pe un prieten: "De ce de-acum?" (eu care sunt obisnuita sa impodobesc bradul in Ajun) si mi-a raspuns: "Pentru ca aici Craciunul e o mare afacere". Totul e comercial pentru ca oamenilor le place sa cumpere orice, mai ales atunci cand gasesc un pretext atat de bun s-o faca :).

luni, 6 decembrie 2010

Welcome to Canada!

Dupa plecare, multi mi-au spus ca am avut curaj (in sensul ca am fost viteaza :)) facand acest pas. Asa cum le-am spus si atunci, in cazul meu nu e vorba de curaj. Ca sa fie vorba de curaj trebuie sa vezi "pericolul" si sa ai taria sa-l infrunti. Eu sunt naiva, nu curajoasa. Eu nu vad niciodata vreun pericol. Iau lucrurile ca pe un dat si nu ca pe o provocare. Si trec peste ele tot ca peste un dat si nu ca peste o provocare. Ideea e ca nu trebuie sa te temi sa semeni ogorul doar pentru ca exista pasari, dupa o zicala orientala. Pe de alta parte, nu trebuie sa ai un motiv pentru a pleca, ci sa nu ai niciun motiv pentru a ramane. E suficient un alt concurs de imprejurari (si o conspiratie cosmica :)) si sunt iar gata de plecare.

Totusi, cand am plecat, zborul de la Bucuresti pana la Londra a fost unul cu sughituri, si nu cu turbulente. A fost poate pentru prima data cand ma durea in cot de indicatiile insotitoarei de bord in caz de urgenta. Pentru prima data cand nu mi-a pasat daca avionul va cadea sau nu. Imi tineam doar atintita privirea pe hubloul avionului si mai sorbeam din cand in cand din ceaiul amar al englezilor, care in acele momente imi erau extrem de antipatici. De ce plangeam, habar n-am. Ca-mi parea rau dupa Romania? (pai nu eu am ales sa plec?!?)...Tragedia a durat doar pana la Londra pentru ca acolo am avut numai 2 ore la dispozitie sa trecem printr-un alt plictisitor si penibil control de securitate si sa fugim apoi la Poarta 5 pentru cealalta imbarcare. De mult parasisem planeta asta de vreme ce, atunci cand ofiterul de la aeroport m-a intrebat: "How are you?", eu i-am raspuns "Toronto" :)))))). Nu auzisem ce ma intrebase, doar am banuit ca m-a intrebat unde merg...

Si dupa 14 ore...Welcome to Canada!

E departe, dar e frumos. Am o minte plina de planuri. Pentru ca, asa cum spunea Henry Miller (my idol), "cand esti frustrat pana la limita disperarii, la ce-ti mai foloseste sa stii cand si cum s-a produs primul fatal pas gresit? Ceea ce are importanta - si inca ce importanta, Dumnezeule mare! - este momentul de acum." (superb)  Mintea aceasta plina de planuri e simptomatica pentru cei care fac o schimbare radicala. Chiar radicala nu cred totusi ca e. Pentru ca am un trecut. Si trebuie sa tin cont de el (in cel mai inteligent mod cu putinta).

duminică, 5 decembrie 2010

"Mos Neculai"

Astazi a nins. Au anuntat la tv ca se va asterne strat mare si s-au tinut de cuvant :). E prima data cand ninge asa frumos de cand am venit. A mai nins o singura data, dar torential :)), adica deodata, mult si cand s-a oprit a iesit soarele. Am un parculet chic in fata blocului, la vara o sa ma simt ca in padure: copaci, veverite :), pacat ca l-am gasit desfrunzit. Dar o veni si primavara...

Afara ninge, in casa-i cald, asa ca m-am apucat de facut clatite. V-am spus ca nu cumpar gunoaie de la magazin. Cu clatita am rezolvat-o, acum trebuie s-o mai rezolv cu gemul. Nu iau apa colorata si gelatinata de la supermarket. Va trebui sa-nvat sa-l fac si pe asta. Gem din frunze de artar :). Le culeg din fata blocului.

In seara asta vine Mos Nicolae, asa ca va doresc tuturor cat mai multe ghete pline :). Imi aduc aminte, cand eram mica, "Mos Neculai" (asa-i spuneam noi, la Moldavish) venea cu alune invelite in bomboane albe. Imi reprosa cineva, la vechiul post ca sunt radicala vizavi de ce e Romania. Nu, nu de ce e Romania, ci de ceea ce se intampla acum in Romania. Romania mea e cea a alunelor in bomboane albe si-a lui Mos Neculai, a prietenilor si a familiei mele. Acea Romanie mi-e in suflet, iar cand am plecat, pe acea Romanie am luat-o cu mine.

Citeam postul precedent. E plin de ura. E aceeasi revolta care m-a impins afara din tara. E acea Romanie pe care o urasc.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

walking in the clouds...

Am citit azi pe site-ul ziarul "Adevarul" un comentariu scris de domnul Radu Paraschivescu.

Nu incerc, mai jos, sa raspund la comentariu si nici celui care l-a scris, ci, mai degraba, mie insami.

"Fiecare nemulţumit colindat de gândul plecării are multe de imputat semenilor şi nimic sieşi. Fiecare se consideră un măr sănătos care, vrând să se distanţeze de putreziciunea celorlalte, decide să zboare din coş. (...) Hibele României sunt prezentate fără să se sufle o vorbă despre răspunderea pe care-o avem noi înşine. (...) Ne displac teribil de multe: funcţionarii corupţi (dar oare nu noi îi înnădim la şpăgi?), medicii care operează după bunul plic (dar oare nu noi întindem plicul?), politicienii jalnici (dar oare nu noi îi alegem?), murdăria de pe străzi (dar oare nu noi o facem?) şi o sută altele. Este plecarea o soluţie pentru românul excedat? Posibil. Are România ceva de câştigat de pe urma acestor plecări? Nimic. Întrebarea e caraghioasă, poate, dar n-am cum să n-o pun: nu cumva fiecare demisie din condiţia de trăitor în România ascunde un sâmbure de laşitate? (...) Nu pot să mă dezbrac de locul unde am venit pe lume ca de o cămaşă care a intrat la apă, s-a scămoşat sau nu mai e la modă." Intreg comentariul aicihttp://www.adevarul.ro/radu_paraschivescu_-_comentarii/Dreptul_de-a_pleca-obligatia_de-a_ramane_-I_7_383431656.html

Si acum as vrea si eu sa stiu ce raspundere nu mi-am asumat pentru a avea o viata de om, si nu de vita, in Romania. Si voi incepe cu spaga. Eu nu stiu sa dau spaga. Am mai discutat problema cu multi prieteni ai mei si se pare ca si ei se gasesc in aceeasi situatie. Cand eram mica si ma durea gatul, in drum spre Policlinica trebuia sa ma opresc cu mama la chioscul de langa spital sa cumpere tigarile Kent si cafeaua Jacobs pentru doamna doctor. O facea de fiecare data. Cand o intrebam de ce i le da, imi raspundea simplu: "Ca asa se face si pentru ca altfel o sa mori cu gatul umflat!". Poate sa-mi spuna mie cineva ca nu stie despre ce tigari vorbesc? Tabloul e la fel de celebru ca unul pictat de Grigorescu. Deci, am vazut cum se da, dar n-am invatat niciodata. Si pentru ca n-am invatat in care dintre buzunarele halatului (sau mai degraba ale pantalonilor de training) sa bag plicul am tras ponoasele pentru multa vreme. Si-o sa va povestesc imediat la ce ma refer. Mi-as fi asumat esecul daca as fi stiut ca toti si-l asuma si daca neasumarea unui posibil esec din partea altora nu m-ar fi costat pe mine prea scump. Povestea pare banala, dar atunci am incercat poate pentru prima data ura impotriva sistemului si dorul de duca. Eram in clasa a XII-a si, ca orice elev la final de liceu, am dat Bacalaureatul. Si m-am trezit cu o nota absolut oribila la "materia" mult-studiata in scolile noastre, sportul. Am luat 7. Stiti de ce? Pentru ca n-am dat 500.000 de lei cui trebuia ca sa-mi asigur un 10, asa cum au facut-o altii. Cei care au dat "onorul" trebuiau doar sa aiba grija sa se prefaca foarte bine ca alearga si era suficient pentru nota maxima. Problema mea insa nu era ca luasem 7 (daca intr-adevar pe asta o meritam), ci ca altii luasera 10 doar pentru ca dadusera acei bani, asigurandu-si astfel o nota finala mult mai mare decat a mea si, evident, mult mai multe sanse la o posibila admitere mai departe. Asta era problema mea. Sa nu mai dau exemplul simpaticilor secretari si secretare de la ASE care, in asteptarea unui "bonus" care nu mai venea, mi-au amanat destul de mult timp finalizarea dosarul de emigrare. Doua luni m-am rugat de ei incontinuu sa-mi elibereze o diploma, diploma mea. Pana i-am amenintat. Cum? Nu mai conteaza. Si sa nu mai dau alte si alte exemple in fata carora am fost pusa sa dau spaga fara sa stiu cum s-o fac.
Si daca n-am dat-o, ce-am rezolvat? Nimic. Nici pentru mine, nici in general. Deci, sa nu mai plutim printre norisori spunand, intr-un stil serafic, cum ca toti contribuim la perpetuarea spagii printre romani. Daca altfel eu mor cu gatul umflat, atunci ce sa fac? Sa ma duc la Viena, la Paris, la mama naibii? M-as duce, dar nu am bani. Aaaa, si nu am bani nu pentru ca nu muncesc, ci, dimpotriva, pentru ca muncesc. Pe de alta parte, nu spaga asta "minora" e baiul, ci aia grea, data si luata de "cei mari si destepti".

Se vorbeste in comentariu si despre politicienii jalnici de care ne plangem in fiecare zi, dar pe care noi i-am ales. Eu n-am ales pe nimeni. Pentru ca nu aveam pe cine. Oricine ar fi venit ar fi fost la fel. Veneau altii mai flamanzi. (ca o paranteza fiindca tot vorbim de oameni flamanzi, nici acum nu pot uita sezutul princiar al doamnei Udrea preumblandu-se obraznic prin bucataria departamentului de gastronimie al Jurnalului National).

Murdaria de pe strazi...Credeti ca oamenii acestia din civilizatia multravnita de romani sunt vreo rasa superioara, inzestrati de mama natura cu constiinta linsului pe jos? Oamenii acestia au fost educati cu legea. Cu legea aplicata. 24.000 de dolari e amenda aici daca esti prins ca arunci gunoiul in rau. In aceste conditii eu, personal, nu m-as risca. Si multi altii ca mine. La noi, pe langa faptul ca legea-i proasta, si Garda de Mediu doarme-n sediu (sau sunt prea putini comisari dupa cum isi justifica ei somnul). La noi se da inainte cu "trebuie educati cu vorba buna". Pai e ca si cum i-ai spune porcului sa nu se mai scalde in rahat.

Vorbeste domnul Paraschivescu de lasitatea celor care au plecat. Imi asum mai degraba aceasta lasitate decat lupta cu morile de vant. Si prefer sa am in fiecare zi o senzatie de claustrofobie aflandu-ma la mii de kilometri distanta cu biletul doar dus, decat o senzatie nesfarsita de voma.

vineri, 3 decembrie 2010

ciotul...

Am mai avut la inceput o mica mare problema cu fusul orar, problema de care am reusit sa scap abia acum cateva zile, desi repet, sunt de mai bine de 3 saptamani aici. In primele zile, de pe la ora 4 p.m. (ora de aici) mi se facea un somn, genul de somn pacatos, care nu te-apuca decat dupa noptile pierdute in chefuri. La mine nu putea fi vorba de asa ceva, dar mi se facea rau, nu ma puteam concentra nici macar la un numar de telefon si efectiv cadeam din picioare daca nu ma culcam chiar atunci. Ma culcam pe la 4, 5 dupa-amiaza si ma trezem fresh dimineata pe la ora 3 :).
Acum, eu ca tin legatura cu Romania foarte mult, mi se pare ca in tara, ziua e intotdeauna prea scurta, pentru ca atunci cand eu ma trezesc, acolo e deja 3, 4 dupa-amiaza :).

In fine, am fost azi la cursurile alea de care va povesteam si mi-am dat seama in ce hal te poate umili saracia. Am un coleg venit ca refugiat dintr-o tara africana. Luand notite, zgaria azi foaia cu un ciot de creion, mai mic decat un chistoc de tigara. Ieri, profesorul, de asemenea un african, venit insa aici ca "skilled worker" acum multi ani in urma, i-a dat un creion nou pe care insa azi, colegul meu il tinea, neinceput, pe banca. El voia intai sa-l termine pe celalalt, desi efectiv nu mai avea ce termina. "You don't have to suffer!" si chiar a vrut sa ii ia ciotul din mana si sa i-l arunce la gunoi, explicandu-i ca intelege foarte bine nevoia lui de a face economie, dar nu la astfel de lucruri. Atata vreme cat ai posibilitatea sa folosesti unul mai bun, de ce nu o faci? Atunci el a dat un raspuns prin care a incercat, mai degraba, sa-si justifice mai rational gestul si sa-si ascunda de fapt, problema de mentalitate pe care o avea. A spus ca atata vreme cat el poate inca scrie cu ciotul, pe cel nou il poate da altcuiva care nu are deloc. A folosit un artificiu de umanitate care poate fi touching, dar mincinos. Atunci profesorul i-a dat un contra exemplu, prin propria-i poveste: spunea ca atunci cand era in Africa bea apa murdara, direct din balta, pentru ca asa erau conditiile, nu avea optiune, nu avea de ales. Cand a venit aici, evident, a inceput sa bea apa curata, nu putea continua sa bea din balta cu gandul ca in Africa mor cu zecile de sete. "It's not about the humanity, it's all about the need!".

In fine, unde vreau sa ajung...modul acesta de a face economie la orice, de a folosi lucrurile pana crapa, se rup si puterzesc, de a acumula lucruri stricate in casa si de-a le tine acolo chiar daca niciodata nu vor mai folosi la nimic e caracteristic inca Romaniei. E sindromul saraciei crunte. E o boala. Canadienii arunca tot, ei au extra income si isi permit sa schimbe lucrurile doar pentru ca s-au plictisit de ele. Zilnic sunt scoase in fata blocului (adica la gunoi) canapele, saltele, dulapuri etc. Pe mine personal, comportamentul Romaniei la acest capitol ma deprima, iar al Canadei ma revolta.

Si ca sa ne mai treaca, ascultati asta :)  http://www.youtube.com/watch?v=Y1lCTN1_aIw&feature=related

mancarea...

De cand am venit aici, eu nu prea am mancat :)). De fapt, mananc numai cereale cu lapte: dimineata, la pranz si seara (ca Bula, ceai). Si asta pentru ca am o mica problema cu mancarea de pe aici. Cand nu e prea sarata, e prea dulce. Cad rafturile pe tine de cat sunt de incarcate: 5 milioane de sortimente de fasole, 5 milioane de sortimente de apa chioara, 10 milioane de sortimente de orez (sunt foarte multi chinezi, de aceea cifra este mai mare). Dar din aceasta inc(a)rcatura eu ies mereu confuza. Pachetele iti vorbesc mai mult decat continutul in sine si nu vreau sa cad in capcana lui "silent salesman" (adica a pachetului). Milioane de pachete frumoase cu gunoi in ele. De fiecare data cand ma duc sa iau de-ale gurii ma intorc buleversata. Prima data cand am intrat in magazin si am vrut sa cumpar niste fructe m-am bucurat cand am vazut cat costa. Doamne, cat sunt de ieftine toate! Daaaar, la casa, toata aceasta jovialitate (acea senzatie pe care o ai cand ai impresia ca-ti merg toate bine) s-a transformat in perplexitate. Preturile erau afisate pe pound si nu pe kilogram, ba mai mult erau preturile fara taxe (si aveam si ochelarii pe nas). In fine, dincolo de asta, preturile la alimente, in cea mai mare parte sunt ca in Romania, mai putin pita si branza. Dar nici branza de care vreau eu nu gasesc. Nu e branza de Huedin, nu e Napolact...E insa Danone. Si chiar la oferta de fiecare data. Am observat ca, in general, consumatorii vaneaza incredibil de mult ofertele. Mai ceva ca romanii. Oooo, romanii sunt mici copii... E cumva de inteles avand in vedere ca pretul la acelasi produs se poate schimba de la o ora la alta. Nu exagerez absolut deloc. Eu am fost extrem de contrariata cand am vazut ca laptele pe care l-am luat intr-o zi cu 4 $ / 4 litri era a doua zi 7 $. Si acelasi lapte, dupa alte cateva zile, era din nou 4 $. De aceea, aici sales hunter e un sport la mare cautare. Cum devii sales hunter? Rasfoind in fiecare zi cataloagele pe care ti le atarna unii si altii de clata usii. Vezi acolo, la un anumit magazin, sampon la oferta? Foarte bine: hai sa luam pentru tot anul...

De aceea, pana mai sondez terenul o sa manac in continuare lapte cu cereale sau cereale cu lapte, in functie de cat mi-e de foame.

adaptare...

La Bucuresti am avut o un motan negru, a black cat :). Mitica. Celebrul Mitica de care prietenii stiau mai multe decat despre mine. Cand plecam in vacanta la ai mei il luam cu mine. Cand ajungeam acasa, motanul meu, desi avea o personalitate marcanta, statea trei zile sub pat. Nu manca, nu facea nimic, doar scoatea speriat capul din cand in cand sa mai miroase terenul. Apoi, incetul cu incetul, uitandu-se in stanga, in dreapta, iesea la mancare, venea apoi pana la usa, vedea si el ca n-are nimeni nicio treaba cu el si, intr-un final, iesea afara. Ducea cateva batalii crunte cu cainii si nu-i mai lua apoi decat foarte putin sa devina stapan pe domeniu. Exact asa am fost si eu aici in primele zile. Ma piteam, cand mergeam la magazin nu priveam pe nimeni, imi lipeam ochii de rafturi, iar la casa ma precipitam folosind cardul...Apoi incetul cu incetul, am inceput sa ridic privirea, sa-mi indrept pieptul, sa cunosc strazile si intr-un final, sa ma simt ca acasa :). De aceea spuneam in primul post ca sunt ca un mic animal. Ca suntem ca niste mici animale. Bine, unii pot fi pisici, altii caini, altii magari, fiecare asa cum l-a lasat natura :)

Revenind la Mitica, cand il luam in brate, il mangaiam pe cap il alintam: "pussy, pussy" (de la pisica, evident). In primele zile, am mers cu romanii care ne-au ajutat foarte mult aici cu instalarea si carora le voi fi o viata intreaga recunoscatoare, la o familie de afgani care aveau o fetita de 4 zile. Mica, mica :). Am luat-o in brate si am inceput s-o alint "pussy, pussy" (din obisnuinta). O fetita de 4 zile. Negandindu-ma nicio secunda ca "pussy" in engleza n-ar fi un apelativ prea potrivit pentru o copila :). Atunci, Raluca a inceput sa le explice frumos si sa ma scoata din prostie: "in romanian, pussy means kiss or something cute" :)). In fine, asta face parte din zecile de gafe pe care le tot fac de vreo 3 saptamani incoace...

joi, 2 decembrie 2010

schimbarea...

Dupa numai o saptamana de la aterizare am mers la YMCA, una dintre cele mai mari organizatii din Toronto, pentru o evaluare la limba engleza. In functie de nivelul la care te afli poti merge la cursuri gratuite de limba (platite de Guvern). Evaluarea mi-a fost buna, dar am ales sa merg la niste cursuri pentru speaking, deoarece simteam nevoia sa comunic pentru a ma obisnui cu limba. Una este sa folosesti engleza intr-un scurt interviu sau intr-o scurta discutie pe plaja in Grecia si cu totul alta este sa te exprimi in fata unui ofiter de Politie, de exemplu, si sa-i spui ce te doare, sa spui administratorului de bloc ca ti-a picat clanta de la usa si, in general, sa-ti organizezi viata intr-o limba straina. Dar asta va veni cu timpul. "Rabdare" e cuvantul pe care l-am auzit cel mai des de cand am venit aici, si din gura romanilor, si din cea a strainilor. E in natura noastra sa vrem totul de la inceput, dar tot in natura noastra e ratiunea. Problema imigrantilor (si cand spun "imigranti" ma refer strict la mine ) este ca inca din tara, planurile lor sunt marete si odata cu venirea aici, cred ca visele se implinesc imediat, tu nu trebuie sa contribui cu nimic. Nu e asa. Aici efortul pentru implinirea lor poate fi mult mai mare, dar sansa ca ele sa se implineasca este, de asemenea, mult mai mare decat acolo.
Cand eram in tara obisnuiam sa citesc in mod special literatura clasica, in ideea de a intelege si eu mai bine lumea asta, atat in exterior, cat si in interior. Acum am lasat clasicul pentru putin mai tarziu si m-am apuca de...Danielle Steel :)), literatura usoara, de telenovela, ca sa-mi intre bine in cap cat mai multe expresii si sa-mi fac creierul sa inteleaga ca trebuie sa inceapa sa functioneze in alta limba. Cartile de genul asta sunt foarte usor de citit (nu e nevoie de prea multa filozofie) si in plus, costa foarte putin: 0.5 $ una :). Interesul meu nu e sa ma gandesc prea mult la ce scrie acolo, cat sa-mi capat un reflex al limbii.
In alta ordine de idei, eu nu judec nimic din ce e in tara, iar cand spun ca nu mi-a fost bine acolo, ma gandesc in acelasi timp ca poate a fost vina mea. De aceea, venirea mea aici o vad mai mult ca pe un refugiu. Am facut o scoala, m-am angajat si am incercat sa imi vad de treaba mea si sa-mi indeplinesc sarcinile cat mai bine, asa cum acasa am fost invatata sa fac si urmand o omeneasca morala crestina in care am crescut. Dar n-a mers. Frustrarile curgeau garla, simteam pe zi ce trece ca ma golesc de orice sens si ajunsesem sa nu-mi mai pese daca e asa sau altfel. Cand am venit aici, golul a inceput sa se umple, dar cred ca nu neaparat venirea in Canada a facut ca golul sa devina iar plin, ci schimbarea, schimbarea in sine.
Cunosc oameni care, la fel ca mine, si-au luat lumea in cap si au fugit. Ma intreb si acum cum poate o tara sa te alunge cinic, ca pe un paria, dupa ce ai facut eforturi sa fii parte din ea si cum poate, pe de alta parte, ramanand acolo, sa te trateze zilnic precum un calau. Cunosc familii care si-au lasat copiii acasa si au plecat la mii de kilometri ca sa munceasca pentru ei si, cum la fel de cinic, tara asta (cand spun tara asta ma refer strict la cine o conduce) se bucura pentru cei cativa banuti pe care acesti romani ii baga in tara in fiecare an.
De ce am plecat eu? Pentru ca nu mai puteam suporta sa-mi spuna "superiorul" intr-un mod superior ca albul e negru sau invers si sa fiu privita ca pe o ignoranta pentru ca nu vedeam la fel ca el, pentru ca acolo nimic nu era prea "deep", totul era superficial, iar daca incercai sa mai patrunzi putin, erai luat de snob, iar daca nu incercai erai luat de prost. Pentru ca aveam impresia ca o dau mereu din intersectie in intersectie si niciodata nu nimeresc drumul cel bun. Si pentru altele la fel. A inceput sa-mi placa blogul asta :)))

cateva impresii de inceput...

Ca orice om care nu stie pe ce lume se afla, in primele zile mi s-a intamplat sa raspund "Buna ziua!" la intrebari precum "How are you today?" :). Trebuia sa par al locului, iar reactiile mele la contactul cu acesti oameni straini nu erau atat de relaxate ca cele ale unui turist. Nu eram un turist, dar nici de-al locului nu eram, iar stresul pe care il producea aceasta situatie m-a pus de multe ori in pozitii amuzante (spun acum), desi destul de frustrante pe moment.
Tara este extrem de primitoare. Asa am simtit-o inca de la inceput, iar politicile fata de imigranti, cel putin la nivel guvernamental, sunt foarte bine puse la punct. Guvernul pune la dispozitie o gramada de bani pentru integrarea lor, desi integrarea efectiva ramane la latitudinea fiecaruia. Aici poti reusi sa faci orice. Ai sansa sa faci tot ceea ce ai in minte. Dar trebuie sa fii constient inca de la inceput ca, indiferent de pregatirea din tara de origine, aici devii un nimeni si trebuie sa incepi totul cu fundatia. Dupa ani intregi de scoala si pregatire in tara ta, aici trebuie sa te construiesti in functie de standardele lor. Cand eram inca in tara, ma gandeam ca peste tot sunt oameni si nu poate fi acolo cu mult mai diferit decat in Romania. Ba este. Nu functioneaza cu "las' ca merge si asa", iar asta face parte din socul cultural de care am avut parte in putinul timp de cand sunt aici. CV-urile trebuie facute intr-un anumit mod si nu altfel, la interviu trebuie sa te prezinti intr-un anumit mod si nu altfel, cu ei trebui sa vorbesti intr-un anumit mod si nu altfel. Cred ca aceasta rigurozitate a fost unica si cea mai eficienta modalitate de a tine in frau atatea natii care locuiesc acest oras. Nu poti controla zeci de natii decat stabilind clar un set de reguli de la care nu poate nimeni abdica.
Viata e scumpa si ca sa traiesti trebuie sa muncesti. Ca sa fii bogat trebuie sa muncesti. Ca sa fii sarac trebuie sa muncesti. Taxele sunt foarte mari si nu poti gasi modalitati de a te eschiva fara riscul de a fi prins la un moment dat. Ti le platesti singur, nu vin ei sa ti le ia din casa decat atunci cand de bunavoie nu ai facut-o tu. Alimentele de baza insa nu sunt taxate deloc. (Nu exista TVA de 24% :) pe paine sau lapte). Ce fac oamenii astia cu banii din taxe? Fac traiul confortabil tuturor. Autostrazi cu 8 benzi pe sens si oameni care nu se isterizeaza la ghiseu numai cand te vad. Spre deosebire de Romania, aici exista o larga patura de mijloc, unde ar fi cel mai confortabil sa te afli, iar oamenii care muncesc si-si platesc taxele duc o viata pe care in Romania si-o permit doar cei bogati: se pot plimba oriunde in lumea asta si se pot bucura de nimicurile care fac viata mai frumoasa.
Serviciile sunt absolut ireprosabile. Oamenii platesc taxe pentru ca ele sa fie asa. O sa dau numai exemplul bibliotecii. Sunt 99 de bibioteci publice in Toronto si ai acces nelimitat la toate cu un simplu card. Iti faci comanda de cartile disponibile de pe internet si ele iti sunt aduse la biblioteca situata cel mai aproape de casa ta. Te anunta prin email ca ti-a venit comanda si nu-ti ramane decat sa mergi sa le ridici.
Acestea sunt doar niste impresii de inceput si vorbesc doar din punctul meu de vedere. Nu stiu cum voi vedea lumea asta peste cativa ani si nici cum au perceput-o altii atunci cand au venit aici. Cert este ca putini romani ajunsi aici s-au mai si intors definitiv in tara, iar asta spune totul.

introducere...

La sugestia unor prieteni si a unor fosti colegi din Romania mi-am facut si eu blog. Acum astept si sugestii in legatura cu ce sa scriu in el :).
Sunt de vreo trei saptamani in Canada si deocamdata ma plimb cu metroul.
In legatura cu munca...am zis s-o iau de la un capat, adica din ianuarie. Acum e decembrie, oamenii fac bilanturi, isi fac planuri, il asteapta pe Mos Craciun. Asa ca am zis sa il astept si eu pe Mos Craciun. Sper ca a aflat intre timp ca mi-am schimbat adresa.
Am vreo 4 luni de cand ma ocup cu altceva decat cu munca si cred ca imi va lua inca 4 sa ma reobisnuiesc cu ea.
Intre timp incerc sa ma obisnuisc cu limba. E destul de dificil sa faci transferul atat de brusc. Niciun roman cu care sa schimbi o impresie, sa bei o bere (berea nu se vinde in supermarket, ci la magazinul de bere - ha ha)...Dar nu, nu mi-e inca dor de Romania, nici nu cred ca voi suferi de "homesickness" vreodata cu adevarat. Nu sunt chiar atat de atasata de lucruri, locuri...decat in masura in care imi ofera o anumita siguranta. Ca un mic animal :). In ceea ce priveste ultima propozitie, "prietenii stiu de ce"!
Nu am spus degeaba ca ma plimb cu metroul. Lumea de aici se orienteaza pe strada dupa punctele cardinale, iar orientarea nu a fost niciodata un capitol prea inteligibil pentru mine :), asta e realitatea.
Acum ma bag la somn. Aici e 9 P.M., dar in Romania e dimineata, asa ca pana ma trezesc si eu, poate veniti si voi cu sugestiile de care va spuneam la inceput.