Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 23 aprilie 2017

Mi-am dorit foarte mult sa ajung anul acesta in High Park sa vad sakura, adica ciresii japonezi in floare. M-am stresat putin ca nu voi ajunge nu pentru ca ar fi High Park departe sau ca s-ar scutura ciresii prea degraba, dar conditia nu-mi permite sa-mi fac planuri nici macar pe termen foarte scurt. Dupa ce timp de doua saptamani am cautat zi de zi pe internet previziuni cu privire la perioada de inflorire, mai ales ca auzisem ca anul asta le vor pocni mugurii mai devreme, tot nu stiam sigur daca au deja floare sau nu, asa ca ieri imi propusesem sa merg oricum pana acolo sa vad eu care-i treaba. Si daca n-o fi sa fie nicio treaba, atunci sa mai incerc si saptamana viitoare. Ieri insa traseul mi-a fost deviat dupa cum povesteam mai jos, si desi devierea a avut loc cu cele mai bune intentii, tot mi-a parut rau ca n-am ajuns in High Park, asa cum mi-a parut rau c-o zi in urma ca n-am ajuns la Boston Pizza.
De aceea am tinut sa merg azi neaparat chiar daca site-urile de stiri spuneau ca ieri n-ar fi fost infloriti decat putin, si ca abia saptamana viitoare ne vom putea poza sigur sub corolele lor albe. Eu pana saptamana viitoare insa nu stiu ce-o mai fi, asa ca n-am riscat. Si la fel ca mine tot orasul ca la cata lume am vazut azi acolo cred ca au venit de fapt si de pe la vecini. Erau carduri intregi de masini spre toate intrarile in parc de si noi a trebuit sa lasam masina la un kilometru jumate si sa mergem pe jos asa greoaie cum sunt eu. De fapt, chiar mai impresionant decat ciresii era cata lume a putut veni sa-i vada. Nu erau intr-adevar cu totii infloriti, si nici cei infloriti nu aveau coroanele inca pline, dar, desi am zis ca voi merge si weekendul viitor, chiar daca nu mai ajung, hatarul mi l-am facut si pofta mi-am astamparat-o, asa ca acum pot sa nasc linistita. 

"It's a girl" again!

Weekendul asta eu doar m-am petrecut. Acum mi-e casa cu curu'n sus, dar plina de baloane roz. Ieri am fost transportata la alt baby shower, de data asta unul organizat de prietena mea la ea acasa, de care, de asemenea, nu aveam cunostinta, dar pe care, pentru ca aveam deja experienta de c-o zi inainte, l-am mirosit putin inca de pe drum incolo. De fapt, cand am ajuns aproape de casa ei, eram cam 90% convinsa ca s-a copt si-acolo ceva pe la spatele meu. Nu m-a mai apucat plansul ca data trecuta, ci am zambit asa larg cand am vazut toata lumea adunata acolo pentru mine si m-am simtit atat de bine ca numai c-a venit noaptea mi-am dat seama ca a trecut timpul si trebuie sa ma intorc acasa. De data aceasta a fost un baby shower traditional, numai intre fete. Inteleg acum si de ce se practica traditia doar intre femei. Pentru ca barbatii s-ar plictisi sa asculte numai povesti despre nascare si crescut puradei, cam singurele subiecte la care invariabil ajungea orice discutie.
Cred totusi ca traditia trebuie ajustata, si barbatii invitati si ei. Trebuie si ei inclusi, cu forta daca nu de buna voie, la activitatile bebelucesti, ca n-or putea ei sa le dea ţâţă, dar le pot schimba un scutec sau canta un cantecel. Sarcinile, fie ca e vorba doar de schimbat un pampers sau de stat geana noptile, nu sunt, si nici n-au fost vreodata activitati exlusiv femeiesti, ci doar tratate ca atare. Eh, vremurile se mai schimba, pentru unii favorabil, pentru altii dimpotriva, iar noi musai trebuie sa ne schimbam odata cu ele.

Nu vorbesc acum ca sa ma aflu in treaba, sau pentru ca asa mi-as dori eu sa fie, ci chiar asa e. De exemplu, saptamana asta am fost la un curs de avut grija de copil in primele zile de viata, curs care s-a tinut la spitalul unde urmeaza sa nasc acus, si locurile disponibile erau pentru cupluri care asteapta un copil, nu doar pentru femei gravide. Doamna care a tinut cursul, consultant in lactatie de meserie, a adus o papusa, grea de vreo 10 pounzi, care sa simuleze greutatea reala a unui nou nascut si a spus sa fie trecuta prin bratele fiecarui barbat din sala si sa fie tinuta asa cel putin cate 10 minute de fiecare in parte. Ne-am jucat noi cu papusile, dar mai in gluma, mai in serios, ni s-au aratat acolo multe chestii, printre care si cum se schimba profi un pampers. Cu ajutorul unor papusi, de diferite culori ale pielii (nu ca ar fi relevant, dar asta a fost primul lucru pe care l-am remarcat cand ni le-a impartit), am schimbat cu schimbul primele scutece din viata noastra. Au invatat si femeile cum se face, apoi si partenerii lor. Cursul inca nu s-a terminat asa ca nu o sa insist acum prea mult, am vrut doar sa sustin cu argumente in plus ca traditia trebuie updatata vremurilor noi si barbatii invitati si ei la baby shower ca cine stie, poate la un moment dat vor si naste.

La cum tine bebelusul in brate, Bobi cred ca trebuie sa se mai duca pe la scoala.

vineri, 21 aprilie 2017

Azi m-am emotionat pana la lacrimi, si cum inca nu mi-am revenit, s-ar putea sa gasiti unele din randurile urmatoare cam patetice pe-alocuri. Ca de exemplu acum cand zic, din incipienta, dar deja vasta mea experienta de viata, ca nu-i nimic mai trist pe lumea asta decat sa nu simti niciodata nimic. Cand trec zile intregi, luni intregi, chiar ani intregi, fara sa fii, macar din cand in cand, patruns de-un sentiment. Cand nu traiesti nimic, nici nu-ti aduci aminte de nimic. Ca singure trairile autentice, cele reale, devin amintiri. Si amintirile, cele frumoase indeosebi, contin ceva mult mai important decat dorinta de a le retrai, si anume pe-aceea de-a trai. Nu ti s-a intamplat niciodata sa vezi o poza in care te simteai bine si sa-ti dea pofta de viata? Sa-ti vina deodata sa vrei sa traiesti mai mult? Mai mult decat o amintire?...

Ceea ce trebuia sa fie azi o zi obisnuita de vineri a devenit una de care sigur imi voi aduce aminte toata viata. Stiam de vreo doua saptamani ca azi trebuia sa merg la Boston Pizza cu colega si cu inca o fosta colega care a plecat de la noi sa lucreze la guvern, dar nu ne-a uitat. Urma sa luam impreuna lunch-ul, inainte de-a pleca eu sa-mi vad de mamicie, treaba care deja a inceput sa ma sperie mai ceva ca durerile facerii. M-am imbracat frumos, mai frumos de-atat nici n-aveam cum, avand in vedere ca aia e singura rochie din dulap care ma mai incape, si-apoi nu mai fac fata nici macar unei plimbari pana la mall sa-mi cumpar alta. A insistat colega sa ma imbrac in rochie cu ocazia asta, si asta de vreo doua saptamani, ca doar urmeaza sa ne intalnim cu Mary-Lou, mi-a zis. Mi s-a parut totusi cam ciudat sa-mi spuna cu ce sa ma imbrac, mai ales ca stiam ca Mary-Lou de-aia nu mai poate ea. M-am gandit atunci c-oi fi aratand eu ca o butie, dar nu sunt totusi in curul gol. Am ripostat putin ca-car-ca-mar, ca rochia nu-i spalata si ca numai s-o spal nu-mi arde mie, atat cat sa inteleaga ca nu mi-a convenit. In fine, pana la urma m-am imbracat cum a vrut ea, nu de alta, dar mi-a promis si-o sedinta foto. Desi nu mai sunt eu atat de dornica de-a ma arata in poze, azi intru in ce-a de-a noua luna de sarcina, si ultima deci, si-am zis ca motivul asta e ok sa ma mai selfuiesc o data.

Era 11:50 cand mi-a zis ca Mary-Lou va intarzia putin asa ca o sa plecam undeva pe la 12:05 de la birou. I-am zis ok, desi numai ok nu simtea stomacul meu de foame si pofta unei pizze de care nu mai mancasem de luni de zile si la care ma tot gandeam de c-o seara inainte. Pe la 12:03 am dat sa-mi iau geaca pe mine, dar colega mi-a zis ca nu-i nevoie ca mergem cu masina pana acolo. M-am gandit, frate, nici geaca mea nu-i place?! Dar am zis iar ok si-am dat sa-mi iau geanta. N-o mai lua nici pe aia ca...Deja incepea sa ma enerveze. Aveam impresia ca ma teleghideaza si nu-mi placea. I-am zis mai rastit ca trebuie s-o iau ca sa platesc. Ea, nu, nu, ca pizza o platesc ele. Pana la urma am scos din geanta doar portofelul si telefonul si-am coborat cu ea sa mergem la masina ca ne-astepta Mary-Lou. Am ajuns la parter si mi-a zis sa vin intai cu ea s-o ajut sa ia ceva din boardroom. Ea a intrat inaintea mea si cand am intrat si eu, toti colegii mei, care nu stiu cum au ajuns cu totii deodata acolo, au iesit de dupa baloane si-au inceput sa ma aplaude. O fractiune de secunda mi-a trebuit sa-mi dau seama ce se intampla si tot atat sa incep sa plang cu sughituri. Imi pregatisera un baby shower surpriza, asa cum eu numai in filme am mai vazut. Reactia mea a venit deodata, nu am avut timp sa ma gandesc cum ar trebui sa reactionez la asa ceva, ci pur si simplu am reactionat. Emotiile mele au fost complet date peste cap ca in loc sa rad si sa sar in sus de bucurie, mie imi venea sa ma pun in cur si sa nu ma mai opresc din plans.

Firma a cumparat pizza si tort pentru toata lumea, colegii au cumparat cadouri pentru pitica mea si au strans bani pentru un gift card foarte generos, dar mai important decat toate lucrurile astea a fost ce au facut ei pentru mine, ba mai mult, cum au facut ei chestia asta. Desi s-au pregatit doua saptamani, cu mine in fiecare zi acolo, eu n-am avut nici cea mai vaga banuiala ce se coace pe la spatele meu, de fapt, in fata mea. Acum stiu in detaliu cum s-a petrecut totul, ca mi-a povestit colega, care are biroul vizavi si care a si fost tartorul, si tocmai pentru ca stiu cat de multe aranjamente au trebuit sa faca, mi-e cu atat mai greu sa inteleg cum au reusit sa tina cu totii atat de bine un secret, cu atat mai mult cu cat n-a parut ca se-ascunde nimeni in vreun fel de mine. Sau poate ca n-or fi ei atat de buni, cat oi fi eu cea care se prinde mai greu. Caci o colega mi-a spus ca a mers cu fiica ei sa-mi cumpere cadoul si-i povestea pe drum cum imi vor face o surpriza si cum eu nu stiu nimic din ce se intampla, si-atunci fiica-sa a intrebat-o: "Wow, mommy, she doesn't know that she will have a baby?" Cam asa ceva.

duminică, 16 aprilie 2017

In locul unei parade de oua de Paste, eu defilez cu una de flori de Paste. @Easter Flowers Show, Allan Gardens, Toronto.


Ies imediat si magnoliile din gaoace...

Easter feely 😋

Se tot plange lumea ca azi nu se mai simte Pastele ca altadata. Fiori pe sira spinarii nu simt nici eu, daca asa ar trebui, dar de simtit bine eu sa stiti ca ma simt. Chiar nesimtit de bine. Am avut patru zile libere sa lenevesc si a facut Bobescu un cozonac mai burtos ca mine. Eu nu m-am priceput niciodata sa fac, si nici vreo pornire sa invat n-am avut vreodata, asa ca asta a ramas dintotdeauna specialitatea lui. Dar apropo de simtirile pascale...Lasand la o parte insemnatatea religioasa de care nu ne legam, ca pe aia o simte fiecare dupa cum poate, Pastele de altadata se simtea altfel ca prea multe bucurii in afara de Paste nu prea avea lumea pe-atunci. Nu se ducea lumea in city break de exemplu. Sa fim seriosi, sa faci azi o escapada la New York de long weekend, sau la Paris, daca esti prin Europa, e mai fun decat sa te speli cu oua pe ochi. 
Oricum, eu va doresc tuturor un Paste simtitor, fie ca va bucurati de-o felie de cozonac ca mine, fie ca nu! 

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Ce putea fi mai potrivit in saptamana mare daca nu un spectacol religios? Nu, n-am fost la un concert cu muzica religioasa, desi era sala atat de plina, de nici la biserica nu cred ca au ajuns atatia, ci la The Book of Mormon, unul dintre cele mai reputate si premiate musical-uri de pe Broadway, revenit in Toronto, pentru a doua oara, pentru ca se pare ca publicul nu se mai satura de el. Adevarul e ca si noi cu greu am mai gasit doua bilete, si nici alea unul langa altul, desi le-am luat cu vreo doua saptamani in urma. Doua bilete la preturi rezonabile, ca daca voiam sa dam $400 de dolari, dar sa stam in fata, probabil, desi nu se stie, ca mai apucam si unul langa altul. De cand au venit mormonii in Toronto, adica de prin Februarie, sala Teatrului Princess of Wales, unul din "Mirvish"-urile de pe King, a fost tot timpul plina de adepti, semn ca misiunea mormonilor a avut succes. Mai ceva ca in Uganda, acolo unde au ajuns Elders Price si Cunningham, cei doi protagonisti ai spectacolului, trimisi misionari ca sa-i boteze la mormonism pe localnicii unui sat amarat din Africa. Povestea e plina de peripetii, hilare pana intr-acolo incat se rade si cu lacrimi. Firul epic, usor de urmarit, te face pana la urma sa intelegi ca "biblia" lor, Cartea Mormonilor, este a "bunch of made-up stuff, but which points to something bigger", ca religia deci nu trebuie luata in serios, adica literal, ci metaforic, si-atunci e mai usor sa-i faci pe oameni sa le creada. Intr-un fel m-au convertit si pe mine avand in vedere ca am plecat aseara cu sentimentul ca imi plac mormonii si ca daca i-as vedea acum pe strada, imbracati la costum si dichisiti la patru ace asa cum umbla ei, i-as saluta cu simpatie.

The Book of Mormon este o comedie, o satira mai degraba la adresa practicilor religioase, pentru unii mai lipsiti de simtul umorului, ca sa nu zic al penibilului, chiar ofensatoare, dar ce mi-a placut mie dincolo de asta a fost muzica buna, vocile vibrante ale actorilor, decorurile cu efecte speciale, dansul si sincronizarea scenica, care au dat toate grandiozitatea unui spectacol de 7 stele. Eu ii dau 7 avand in vedere ca cei care se pricep mai bine la critica unor astfel de spectacole i-au dat cu totii 5.

PS: The Guardian a zis ca in realitate exista foarte putine lucruri pe care trebuie sa le faci inainte sa mori, iar unul dintre ele este: "sa vezi The Book of Mormon".

M-am mormonit si eu putin, bineinteles.

joi, 13 aprilie 2017

Citeam acum un articol in TheStar despre cum preturile la case in GTA au crescut cu peste 30% fata de anul trecut, iar trendul pe real estate-ul din Toronto, contrar a ceea ce de-un deceniu prezic media alarmiste, se duce tot in sus. Toronto a devenit un oras exorbitant. Si inca se mai face. Motivele sunt multiple, dar unul dintre ele este valul de imigranti care au aterizat doar in Ontario numai anul trecut, atat de mare incat numai cu anii '70 il mai poti compara. Si nu au venit toti cu $10,000 cu cat am venit eu, ci unii si cu de 1,000 de ori mai mult. De aceea si piata locuintelor a luat foc. Nu spun asta cu bucurie. Dar nici cu tristete, avand in vedere ca recent ne-am bagat si noi pe market si de-atunci de-un singur lucru ne pare rau. Ca am fost prosti si n-am facut-o mai devreme. Noi ne-am dublat equity-ul in jumatate de an, dar am fi putut chiar sa-l triplam. Nu imi pare rau ca nu am facut-o de cand am venit in Canada sau imediat dupa, pentru ca atunci nu ne-am fi permis, ci pentru ca nu am facut-o cu un an mai devreme, nu mai mult, cand am fi putut s-o facem, dar ne-am lasat indusi in eroare ba de false preziceri, ba de tot felul de argumente care ne sustineau opiniile impotriva la momentul ala, dar nu si realitatea. In momentul acesta orice locuinta cumparata in Toronto este o investitie. Numai ieri agenta noastra ne-a zis ca tocmai s-au vandut doua aici in bloc cu $150,000 peste ce l-am luat noi. Cu un an in urma ne-am fi luat apartamentul cu vreo $50,000 mai ieftin, dar cand ma gandesc ca piata e atat de dinamica incat il pot vinde azi, chiar ieri, cu cel putin $100,000 mai mult decat l-am cumparat acum jumatate de an, nu-mi mai ramane decat sa zic ca se putea deci si mai rau.

Si zic asta chiar si in conditiile in care cheltuielile noastre cu locuinta s-au dublat fata de cand stateam in chirie. Dar am stat intr-o chirie mica de cand am venit, asa ca asta nu ne-a afectat prea tare. Ba mai mult, noi oricum voiam sa ne mutam de acolo intr-o zona mai buna, ca asta in care stam acum, dar daca ne mutam tot in chirie si schimbam doar zona, la cat s-au facut chiriile bune in Toronto si la ce bataie e si pe astea, am fi ajuns sa platim tot cat platim acum la casa noastra. Asa ca logica buzunarului ne-a spus sa ne mutam cu aceeasi bani la casa noastra decat la casa altuia. Nu e numai mortgage-ul de plata, ca ala chiar e numai cat dadeam inainte rent, ci si maintenance fee-ul, care e tot pe-atat. Noi platim maintenance fee pentru ca stam la condo, la casa nu se plateste, sau mai degraba sa zicem ca nu se numeste asa. Condo fee-ul e colectat lunar de administratia cladirii si include toate utilitatile: lumina, caldura, curatenia, intretinerea gazonului si a piscinei, deszapezirea etc. Dar si la casa trebuie sa platesti utilitati si alte reparatii, iar daca nu stai in Toronto, ci pe langa, dar ai zilnic drum incoace, mai platesti si o a doua masina, asa ca intr-un final nu-i mare diferenta intre una si alta. Atata doar ca un condo nu-i o casa, dar nici sa stai la dracu' in praznic nu-i acelasi lucru cu a sta in buricul targului. Oricum, la cat de bucuroasa pare ca m-am aratat in textul asta ca Toronto devine un oras inaccesibil, pe atat din ce in ce mai hotarat zic ca noi nu mai excludem, din acelasi motiv, mutarea de aici. In ultima vreme am tot vorbit prin casa, deocamdata doar ca fapt divers si-n teoria chibritului, sa ne mutam...la Ottawa. Dar sa ne lasam aici apartamentul sa se plateasca singur. Ca poate. E inca doar o idee.